Ce va rămâne?

Din munţii de vise, din lave fierbinţi
Cenuşa şi praful se aştern prin văi,
Se mistuie dorul în rug de văpăi,
Doar unul se-nalţă la Cer printre sfinţi.

Derivată de viaţă-n pulberi de lut,
Un colb pe sub lacrimi mari ca de sânge...
La Crucea din deal, Iubirea învinge,
M-adună Olarul în nou început.

Iar sunt pe roată spre desăvârşire,
Plineşte-mă Doamne, cu Duhul Tău Sfânt!
Să simt Bucuria şi-aici pe pământ,
S-aştept ţesând pânza de in subţire.

Turme de gânduri cobor la iernat,
Mireasma de fân le-adoarme în şură;
Din umbră pândeşte uitarea, le fură,
Dar unul rămâne, va fi întrupat.

Da, Doamne, din tot ce-nţeleg eu, aş vrea
Gândul acesta aievea să fie,
Să fiu lângă Tine o veşnicie,
Să mă minunez de frumuseţea Ta.

Din ţărâna-aceasta ce va rămâne?
Un atom de carbon din arderi de tot,
Toiagul şi mana păstrate-n chivot,
Un nume în zbor spre veșnicul mâine.