text Poezii crestine

Ce nu spală apa

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Zaharia Naomi
1. În răcoarea dimineții,
Calcă al meu trudit picior
Pe covorul cel de rouă,
Așternut peste ponton.

2. Privesc spre orizont, în larg,
La miile de beculețe
Ce, împletite, strălucesc,
Reflectând zeci de cruciulițe.

3. Cu tristețe în suflet,
Gândul acestor reflexii
Mă conduce spre-un trecut
Ce și de cei din timp era temut.

4. Acum, cu 2000 de ani în urmă,
Într-un colț de cămăruță,
Stătură adunați preoți de seama,
Ce pe bătrânii casei îi cheamă.

5. Căci iată, ceasul fu sosit,
Și gândul rău își făcu loc,
Rostind sentință fără merit,
Aruncând lege în jar de foc.

6. Auzit-a dar vânzătorul, ia osânda
De o punguță cu 30 la număr,
Vechiul Iuda, cel viclean și orb,
De arginți, nici măcar de aur.

7. Și-a răstignit, neînțelegând,
Firea sus, pe cruce-n cui,
Fiind el tâlharul din pergament,
Vânzând pe iubitul inimii.

8. Astfel, al meu drag Isus,
Pe un drum de nisip,
Picurat cu sânge neîndreptățit,
Pășește după Simon-Petru.

9. Aruncând a mea privire
De la case înspre mal,
Coboară apoi peste ape,
Parcă aud strigătul acelui val.

10. Acelui val de oameni
Îmbulziți printre străduțe,
Patrulate de soldați,
Cum din viață strigă moarte.

11. Amară este lacrima ce curge,
Vede cu ochii ce fuse vestit,
Că propria Sa creație-n lume
Se va lepăda necontenit.

12. Iar astfel lasă El în urmă
Drumul greu și plin de piatră,
Sub care oamenii din gloată
Și-au ascuns rațiunea toată.

13. Dar eu știu acum, ca și atunci,
Căci Hristos, urcând pe deal,
A isprăvit păcatul în cui,
Dându-Se pe Sine pentru om.

14. Printre toți ce-au stat la rând,
Batjocorind haina prin zar,
Privirea Lui, tăcând smerit,
Mă privea cum număram la bani.

15. Și-am încercat, asemenea lor,
Să-mi spăl păcatul printr-o cruce,
Crezând că lemnul va putea
Tot ce-am greșit să îmi alunge.

16. Dar am aflat, privind la El,
Că nu prin lemn se spală vina,
Ci prin căința din suflet
Și prin întoarcerea la Lumină.

17. Privesc din nou acele ape,
Cu cruciulițe-n ele mii,
Ce nu se spală, ci doar poartă
O umbră în viața celor vii.

18. Căci omul se învelește-n cruce,
Ca să se simtă mai curat,
Nici umbra ei nu spală vina,
Doar îi ascunde al său păcat.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>