text Poezii crestine

Ce mult eu te doresc Isuse

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

Ce mult eu te doresc Isuse,
Mi-e plânsul astăzi plin de dor,
De dorul clipelor frumoase,
Lângă răcoarea de izvor.

De clipele ce împreună,
O veșnicie doar vor fi,
Ce mult aș vrea... cât mai în grabă,
Tu pe pământ a reveni.

Cât îmi doresc o adiere,
De primăvară să am eu,
Departe de pustiul care,
El este fără apogeu.

Ce-i plin de arșița aprinsă,
Ce îmi aduce tulburări,
Pustiul care îmi oferă,
Stralucitoarele cărări.

Ce mult Eu îmi doresc azi zarea,
Ca să rămână-n urma mea,
Să fiu în locul unde floarea,
Să ofilească n-ar putea.

Să calc pe iarba fără treacăt,
Cât eu de mult azi îmi doresc,
Cu Tine căci... fără de margini,
Iubite Mire te iubesc.

Ce mult aș vrea să fiu sub raze,
Care nu au vre-o dat apus,
O Doamne-a mea dorință arde,
E minunată scump Isus.

Chiar dacă flacăra-i aprinsă,
Ea să se stingă nu aș vrea,
Dorința plină mi-e de dorul,
Mereu ce vreau eu a-l avea.

Ce mult aș vrea să fiu cu Tine,
Adâncul când e ridicat,
Când gura Doamne își deschide,
Și mă lovește ne-ncetat.

Aș vrea sub aripa întinsă,
Să fiu ca Tu să-mi fii mereu,
Un scut în jur de apărare,
Preasfinte Tată Dumnezeu.

Ce mult aș vrea să fie astăzi,
Sfârșitul ce-l aștept cu dor,
În el să am aș vrea eu parte,
Spre ceruri de un ultim zbor.

Pământu-n urmă să rămână,
Cu-a lui dureri ce-au chinuit,
Ființa mea cât eu în viață,
Pe el spre ceruri am pășit.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>