text Poezii crestine

Ce minunat ești Doamne

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Ce minunat ești Doamne, ca soarele pe cer,
Îți este strălucirea, în toate un mister.

În floarea dimineții, în stele și-n apus,
Se vede-a Ta iubire, iubitule Isus.

Tu porți coroana slavei, al Tău e-un infinit,
Iar stelele se pleacă, când glasul ți-e-auzit.

Îți este măreția, fără hotar și mal,
Mai' naltă decât cerul, mai tare ca un val.

Pe tron de strălucire, în slavă necuprins,
Domnești Tu peste veacuri, cu chipul neânvins.

Nici aurul din lume, nici pietrele de preț,
Nu pot cuprinde slava, a Celui mai măreț.

Tu ești Stăpânul lumii, al timpului sosit,
O Stâncă neclintită, în tot nemărginit.

Când tunetele urlă, și mările se frâng,
Puterea Ta rămâne, mai sus de orice gând.

Și toate ți se-nchină, pământ și cer și vânt,
Căci nu există altul, atât de viu și sfânt.

Tu ești lumina slavei, neatins și nesfârșit,
Ocean de frumusețe, preasfânt și preamărit.

Pe tronul de lumină, în slava Ta domnești,
Iar îngerii se-nchină, când Tu le poruncești.

Nici aurul din lume, nici pietre de rubin,
Nu pot descrie slava, din chipul Tău divin.

Când Tu treci se apleacă: pământ și stele-n zbor,
Nu-i nimenea ca Tine, al slavei Creator.

Tu ești Lumina vie, etern și necuprins,
Iar focul veșniciei, în Tine stă aprins.

Te-ascultă-ntotdeauna, și cerul în tăcere,
Căci nimeni nu-i ca tine, în slavă și putere.

Tu ești izvorul vieții, al păcii nesfârșit,
În fața Ta și timpul, rămâne copleșit.

Tu ești mai sus ca zorii, mai sfânt decât un cânt,
Iar univeru-ntreg, tresare la Cuvânt.

Și toate ard în taină, sub raza slavei Tale,
Când tu aprinzi lumina, tot ce e rău dispare.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>