text Poezii crestine

Ce minunat este că astăzi, cu Domnul la o mas-am stat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Ce minunat este că astăzi, cu Domnul la o mas-am stat,
Din trupul Său, a Sa putere, El fără plată azi ne-a dat.

Cu sângele ce-a curs pe-o cruce, El de păcate ne-a spălat,
Ce minunat că azi cu Domnul, noi la o masă-ntins-am stat.

Ne-a dat cereasca bucurie, a mântuirii ce-a adus,
Pe Golgota când fără milă, El de păgâni a fost străpuns.

Ne-a dat izvor de lacrimi multe, de fericire... nu necaz,
Cu mâna Lui ne-a șters suspine, ne-a șters tristețea de pe-obraz.

Ce minunat și mare-i harul, din El să ne putem hrăni,
Prin jertfa Lui ne dă iertare, și ne-ntărește zi de zi.

El vindecă și azi leproșii, eliberare dă mereu,
Spălând cu sângele ce-odată, curgea el chiar din trupul Său.

Ce minunată-i sărbătoarea, sărbătorită cu Isus,
La cina cea de taină care, e-o taină ce-i de nepătruns.

Ea inimile-nviorează, dă viață celor adormiți,
Ea dă putere celor care, sunt ei pe cale obosiți.

Din stările apăsătoare, ridică suflete mereu,
Căci e mereu ea însoțită, de mâna cea de Dumnezeu.

E o lucrare minunată, ce-a fost lăsată de Isus,
În vremea cea de dinainte, în odăița cea de sus.

Să prețuim dar astăzi harul, de-a sta cu El la masa Sa,
Și bucuria ce ne-a dat-o, să învățăm a o păstra.

Căci fără merit azi cu toții, la masa-ntinsă noi am stat,
Din dragoste din cer la masă, să stăm cu toții ne-a chemat.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>