Ce mare ești, Doamne!

Ai măsurat greutatea vântului
și-ai pus temelii nevăzute pământului!
Îl ții spânzurat pe nimic...
Toate acestea... mă mira un pic!

Ții adunate în nori apele,
când plouă, îți aud prin tunet șoaptele,
ai dat legi norilor
poruncești dimineții și zorilor!

Legi apele-n norii Tăi
și-ntinzi miazănoaptea în golul dintre văi!
Pentru că la-nceput ai zis o dată "Să fie!",
de atunci toate Te-ascultă fără trufie!

Chemi ziua să vină,
când ai poruncit nopții, cine poate s-o țină?
Ai zis mării până unde să stea
și pământului câtă pâine să dea!

Te-ai gândit ce mănâncă leii
și cum să păzești, Doamne, mieii!
Și fulgerele îți zic "iată-ne!",
dar toate aceste lucrări le-am văzut doar din margine

La noi au ajuns numai petale,
numai adierea ușoară a căilor Tale
Căci cine-ar putea înțelege
sunetul puternic al lucrărilor Lui de Rege?

Ai arătat zorilor locul lor,
ai sădit în mame o fărâmă de dor
Dai de veste că ești de față prin toate aceste minuni ascunse,
prin lucruri mari și nepătrunse!

Căci cine poate vedea toate minunile Tale?
Până și ochiul are căi occipitale!
Și toată-nțelepciunea vine
atunci când, Doamne, mă tem de Tine!

Cât de mare ești și Atotputernic
Iar eu, cât de ticălos și cât de nemernic
Sunt atunci când cred că mie mi se cuvine
Să-mi dau mie cinstea... Mi-e rușine!

Dacă lucrurile toate îți sunt atât de supuse
Cum am îndrăznit eu să pășesc pe căi opuse?
Te rog, Doamne, pune-n mine o fărâmă de ascultare
Iar căilor mele rele, dă-le uitare...

17 iulie 2021