Ce lung e ceasul suferinţei

Ce lung e ceasul suferinţei
Şi clipa de durere grea,
Şi timpul aflării sentinţei
E cel mai greu a-l aştepta...

Ce lungă-i noaptea de durere
Când eşti zdrobit de-atâta chin
Îţi pierzi în trup orice putere
Şi zorii parcă nu mai vin...

Ce grea-i durerea-n miez de noapte
Te-apasă parcă nemilos,
Nu ai pe nimenea aproape
Însă cu tine e Hristos!

Când urlă vântul cu putere,
Când valul e de neoprit,
Doar El aduce mângâiere
Şi-odihnă celui obosit;

Doar El revarsă alinare
Când singur gemi şi-adânc suspini
Te-ascultă-n orice-mprejurare
Şi te ridică din ruini

Îţi umple viaţa de iubire
De pace şi de har ceresc
Ca mai apoi, cu-a ta trăire
Să fii cu-aceia ce zidesc

Pe temelia pocăinţei,
Mărgăritare şi arginţi,
Să fii un fiu al biruinţei
În numele sfintei credinţi...

De n-ar fi El prezent în toate,
De n-ar fi El Stăpân pe tot,
Am fi învăluiţi de moarte
Uscaţi şi slabi, şi fără rod.

De n-ar mustra El, valul mării,
Ce vrea să ne răpună-n larg,
Am fi în pragul disperării
Fără al credinţei catarg.

Dar El ne ştie slăbiciunea,
Şi ştie că suntem doar lut.
Ne dă în toate-nţelepciunea
Să trecem peste ce-i prea mult.

Ne vrea-n a Lui Împărăţie
Să fim cu toţi nedespărţiţi,
Ne vrea cu sfântă gelozie
Să Îl slujim şi-n suferinţi.

Şi cei mai tari, şi cei ce poate
Anevoios mai merg pe drum,
Că-i drumul greu şi vântul bate
Şi-n jur e numai foc şi fum,

Cu toţii, cu un dor fierbinte
Să ne grăbim spre Canaan,
Deşi, apar pe drum noi ţinte
Ce-s puse de un crud duşman,

Noi ştim c-avem o Ţară sfântă,
Nu una plină de plăceri
Şi-ntinăciuni care încântă
S-ajungi apoi în mari dureri,

În veşnica pierzare-amară
A iadului înfioros,
Ci unde-i veşnic primăvară
Şi Împărat este Hristos... !

De dorul Lui, tot mai departe
Să ne-avântăm cu tot ce-avem,
Căci doar puţin mai e din noapte
Şi vine iar să Îl vedem!

Depinde totul doar de tine,
De vrei să fii sau nu străjer,
Să stai veghind când somnul vine
Şi când atâţi în noapte pier;

Să lupţi pentru sfânta credinţă,
Ce-a fost o dată dată-n dar,
Căci diavolul cu iscusinţă
Pe cel mai scump mărgăritar

Ar vrea să-l pierzi numai o clipă
Şi dusă-i mântuirea ta
Pe veci, pe-a vântului aripă
Şi n-o mai poţi recupera.

E grea vegherea-n miez de noapte,
Dar asta va fi răsplătit,
Oricât de mici, a tale fapte
Vor cântări în infinit

Mai mult sau mai puţin, depinde
De dragostea ce ai jertfit
Iubirea-i focul ce aprinde
Jertfa pentru care-ai trudit.

Căci în zadar zideşti palate
Săracilor şi din prisos
Dai bani şi pâine şi bucate
De n-ai iubirea lui Hristos...

Căci dragostea în dărnicie
Ca sarea pentru jertfă e,
Dacă nu dai cu bucurie
Isus nu te răsplăteşte.

Nici jertfa nu va fi primită
De n-ai pus sare îndeajuns,
Cum vrei să-ţi fie răsplătită
Când n-ai făcut-o în ascund?

Ci doar să vadă fiecare
Cât dai şi cât ajuţi de mult,
Aceasta ni se cere oare?
S-o facem să fie văzut?

În taină se strânge comoara
Ce nicicând nu va putrezi,
Şi tot ce-ai dus, toată ocara
Isus cu drag ţi-a răsplăti...

Aceasta este Calea Vietii
Trasată de Blândul Păstor!
El e Împărat al Cetăţii
Zidită-n aur sclipitor!

Urmeaz-o, mergi veghind, întruna,
Mai apăsat să calci pe Ea,
Până când vei primi cununa,
În Paradis, în Slava Sa!

Amin!