text Poezii crestine

Ce har să știu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Ce har să știu că Dumnezeu, mi-a dat a Sa iertare,
Mi-a dat din mâna Lui mereu, deplina îndurare.

Din lanțuri grele-a dezlegat, ființa mea slăbită,
O temelie mi-a zidit, pe stâncă neclintită.

Ce har să știu că sunt un fiu, iar El cerescul Tată,
Să simt cât eu sunt de iubit, iubirea Lui mă iartă.

Fiorul Duhului cel sfânt, coboară cu-alinare,
Ce har să știu că pe pământ, sunt fiul Său sub soare.

Ce minunat să pot privi, spre bolta cea cu stele,
Sub ele eu nu pot cădea, când vremurile-s grele,
De mână sunt ținut mereu, de-a Sa putere mare,
Ce har să știu că singur nu-s, vre-o dată-n încercare.

Ce har măreț este să știu, ca Domnul e cu mine,
N-am teamă drumul când croit, e printre stânci... ruine.

Lumina Lui deasupra mea, e vie totdeauna,
Condus sunt doar de El mereu, noi doi suntem doar una.

Ce har să știu că voi sfârși, în Țara de lumină,
Unde va fi numai o zi, în veci de veci senină.

Cu bucurie azi alerg căci harul mă-nsoțește,
Eu știu... m-așteaptă Dumnezeu, doar El mult mă iubește.
Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

N-ați lăsat!!...(var:)
N-ați lăsat! ! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți, cum negaC-a... Citeste mai mult >>
N-ați lăsat!...
N-ați lăsat! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți cum negaC-ați... Citeste mai mult >>
Conversație cu Dumnezeu
Încep prin a scrieAceste rânduri cu măiestriePentru Dumnezeul meu cel viuCe mă așteaptă în veșnicieÎn această dimineațăCând m-am trezitAm văzut o viațăMult mai frumoasăÎnțelegeam sensul a ceea ce scri... Citeste mai mult >>
Șoapta Duhului Sfânt
Am deschis acest caietSă scriu această poezieCe am primit-o din CerPentru a Lui măiestrieAud vocea Lui cum îmi dicteazăȘi îmi spune „scrie”Căci Eu sunt Cel ViuCel din veșnicieIată, Eu stau să vinȘi ră... Citeste mai mult >>
Poem pentru Dumnezeu
Când încep a scrie o poezieParcă toate se adunăȘi formează un cuvânt,Gânduri puse pe hârtie.Scrise de un poet,Dar nu pentru a lui măiestrie,Ci pentru slava lui Dumnezeu,Care i-a dat acest dar.Să scrie... Citeste mai mult >>
De vin furtuni
DE VIN FURTUNIDe vin furtuni cu tunete mariŞi ești zdrobit de poveri tari,Iar pacea parcă n-o găsești,Și tot mai des te opintești,De parcă şi cerul apasă mai tare,Nu te lăsa cuprinsă de disperare.Nu-ţ... Citeste mai mult >>
Örökkévaló Fény
Örökkévaló FényTiszta, Szent Fény a csillagok óceánjából,Gyere ide le a kék hullámok sugaránA lélekbe, hogy tudjon menekülni viharából.Mert minden percben igazlelkűséget kíván.Szeretettel és meleg szí... Citeste mai mult >>
Iov cap.29. Iov de altădată
Iov cap. 29. Iov de altădatăIov a luat cuvântul și a zis:”Oh! ... De-aș fi ca lunile trecute,Ca-n zilele, când mă păzea Dumnezeu,Și nu ca acum, când El mânia-și ascuteCi ca atunci când candela saStră... Citeste mai mult >>
Ai primit o zi
Încă-o zi. Ne-a dat-o DomnulS-o petrecem cu folos,Să desțelenim ogorul,Să lucrăm pentru Hristos.Încă-o zi de El lăsată.Mă întreb: ce am făcut?Viața îmi este curată?Am adus eu rod plăcut?Am fost gata l... Citeste mai mult >>
Haina dragostei, o îmbrac!
Haina dragostei, o îmbrac!Haina dragostei, o îmbrac,Căci respect al Tău CuvântTot ce îmi ceri, o să fac,Cât voi fi pe acest pământ.Răbdător, doresc să fiuPlin de calm și de iubire,Tot ce e bine, să șt... Citeste mai mult >>