text Poezii crestine

Ce har este să ai nădejde

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Ce har este să ai nădejde,
Atunci când clipa cea mai grea,
Aduce doar dureri, necazuri,
Și suferinți în fața mea.

Ce minunat este când cerul,
Deasupra mea este senin,
E-o frumusețe care șterge,
Acel amar și-adânc suspin.

Ce minunată-i bucuria,
Ce-o simt când alții plâng din greu,
Ea este-o mare fericire,
Lăsată doar de Dumnezeu.

E har ceresc să fiu sub soare,
Sub razele ce strălucesc,
Sub bolta nopții înstelată,
Cu cei care nu obosesc.

Ce mare bunătate-i Domnul,
Din zorii zilei în apus,
El de necaz nu stă departe,
Vre-o dată El nu stă ascuns.

Ce har măreț este chemarea,
Pe urma Lui ca noi să fim,
Lumina Lui... . Dumnezeiască,
Ea ne conduce-n loc sublim.

O Dumnezeul îndurării,
Cât ești de mare... minunat,
Cu Tine valea nu e vale,
E-un timp de noi ce e uitat.

Cu Tine nu-i amărăciune,
Tu ești ca mierea Dumnezeu,
Ce har să-mi stai mereu în față,
De Tine să am parte eu.

Cât de plăcut ești Tu Isuse,
Să te urmez mereu aș vrea,
Nu pot să mă despart de Tine,
Ești tot ce vrea ființa mea.

La Tine mi-este-ntruna gândul,
Bătaia inimii e-a Ta,
Doar pentru Tine bate Doamne,
Căci Ție ți-am dat viața mea.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>