CE FOLOS? (Eclesiastul 1)

Eclesiastul 1:3, , Ce folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare?”

Ce folos de truda amară de sub soare
Când soarele apune și soarele răsare,
Când neamurile trec cum trec pe boltă norii
Și fala lor apune cum se destramă zorii?

Și ce folos de ceasul de crâncenă povară,
Când tot avutul clipei poți pierde-ntr-o clipeală,
Când peste tot necazul și lacrima vărsată,
Pământul își așterne iar mersul de-altădată?

Dar ce folos de goana aprinsă după zile
De-nseninări și plaiuri doar de miresme pline,
Când vântul care suflă turbat spre cine-i place,
Când își atinge ținta, pe-același drum se-ntoarce?

Avea-vor vreun folos ‘nălțările de sine
Și visele deșarte de-nfumurare pline,
Când peste tot ce omul se zbate să atingă,
Se-așterne-o-ncătușare a morții să-l învingă?

Avea-va frumusețea vreun rod ales sub soare,
Când fără să-ți dai seama și floarea vie moare,
Iar ofilirea paște la orice colț grădina,
Smulgându-i dintre ramuri și rodul și lumina?

Avea-va cunoștința vreo trainică lucrare
Sau chiar înțelepciunea o veșnică chemare,
Când înțeleptul are mai mult necaz și fiere,
Decât oricare suflet ce-n nebunie piere?

O, ce folos, de toate ce-au fost și vor mai fi,
Când ochiul nu-și mai curmă-nsetarea de-a privi,
Când nicicând frământarea și goana nu se gată,
Iar omu-mpăciuit nu pare niciodată?

E drept, pustii sunt toate și vrednice de moarte,
Dar peste pâcla groasă a clipelor deșarte,
Se-așterne-o nouă lume, cu nesfârșit folos,
În veșnica trăire ascunsă în Hristos!

A. H. , 12.5. 2018