Ce fericit e omul

Ce fericit e omul, ce astăzi pe pământ,
Alege să urmeze, doar calea Celui sfânt,
Acel care se-ncrede, în toate-n Dumnezeu,
El are fericire, chiar și în timpul greu.

Ce fericit e omul, ce-L are pe Hristos,
Mereu e doar un zâmbet, mereu e bucuros,
Și ploaia ce-i măruntă, îl face fericit,
El plin de fericire, spre cer este grăbit.

Ce fericit e omul, care privește-n sus,
În inimă ce-L are, mereu doar pe Isus,
Chiar dacă este noapte, chiar dacă este zi,
Cu Dumnezeu de mână, doar fericit va fi.

Mireasma-mbietoare, acea de fericire,
Mereu îl înconjoară, e plin el de iubire,
Căci omul care este, în Domnul fericit,
E cel care iubește, și el este iubit.

Ce fericit e omul, ce-i doar un pelerin,
Acel care adună, pentru un cer sublim,
Acel care o țintă, el are-n fața sa,
Acel ce niciodată-napoi nu vrea să dea.

Ce fericit e-acela, statornic ce-i mereu,
Ce ancoră îl are, numai pe Dumnezeu,
Acel care în viață, e cel neclătinat,
El are fericire, nicicând nu-i întristat.

Această fericire, mereu îi dă putere,
Ea este alinare, când are o durere,
Ea este fericirea, din locurile vii,
S-o aibă pot în viață, ai Domnului copiii.

S-o aibă pot aceia, ce vor mereu a fi,
Doar fericiți pe cale, ce vor doar a iubi,
Căci fericirea poate, s-o aibă cine-o vrea,
Ea poate fi găsită, Isus... vrea să o dea.