Ce este fericirea?

De unde vine fericirea?
Ce nestemat străluce-n ea?
De-o caută atâta omenire,
Și toți râvnim de-a o avea?

De ce, din când în când, găsită,
Străluce-n mine ca o stea?
Dar fuge~&,"&~, parcă o nălucă
O sperie și nu mai vrea.

Nu vrea să stea și se tot duce,
Să-și caute cuib, ... altundeva,
Sau nu-și găsește loc în lume?
Oare ce-o fi cu soartă sa?

Îmi spune totuși, că revine,
Nu știe când, dar mult ar vrea
Să vadă că îmi este bine
Și că iubesc prezența sa.

E chiar mai mult decât iubirea
Ce-mi umple adesea inima,
Și întrece orice bucurie
Ce am simțit-o în preajma mea.

E mult mai mult ca datoria,
Ce-am împlinit-o cu credință
Și chiar mai mult decât speranța
Care vibrează-n a mea ființă.

Cu toate acestea, poate fi
În oricare si-n oricine,
Dar nu stă mult, oriunde-ar fi,
Căci, nu-i prea place lângă fire.

O... . . , știu că poate fi,
Acolo sus, ... în veșnicie,
Dar unde-o sta pe-aici pe jos?
Că mult aș vrea-o lângă mine;

Cum aș putea să o atrag?
Și îndrăgostită, ' ea de mine,
Să stea mai mult, nu doar un ceas
Sau... cer prea mult? . . Îmi ies din fire?

Cum aș putea să pot avea
Prezența ei într-o simțire?
Când toate simțurile mele
Se simt străine și cu mine.

Cum aș putea s-o recunosc
Că-i cea reală și cea vie,
Când toți îmi spun că fericirea
Poate avea 'culori o mie, , ?

Ce-o face atât de prețioasă?
Ce-o face atât de specială?
Cum poate fi într-o făclie,
Atâtea fericiri laolaltă?

Și cum de fericirea poate
Să stea mai sus ca mulțumirea?
Să aibă soli trimiși în lume
Ca împlinirea și iubirea?

Cum de purcede atât de greu
Spre inimi pline de dorinți'?
Și cum de nu își caută loc
La mese cu împărați și prinți;

Iar altădată, o vezi bine
Cum șade-n lucrurile mici
Atât de mici, că nu-ți stă-n fire
Să te apleci, să le ridici.

Pe tine, cel ce mă asculți;
Cam ce te face fericit?
Cât de profund simți fericirea?
Și ce faci tu să fii găsit?