text Poezii crestine

Ce este Adevărul?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dacian Fîță
CE ESTE ADEVĂRUL?

Am încercat in viață sa caut Adevărul
In locurile-n care, după părerea mea
Puteam găsi răspunsul la marea întrebare:
Ce e cu lumea asta și ce e viața mea?

I-am întrebat pe oameni, ca un copil naiv
Crezând că înțelepții au mintea luminată
Dar am aflat curând că totu-i relativ
Că nu știm cine suntem sau dac-avem un Tată.

Puțin dezamăgit de ceea ce aflasem
Am vrut la un moment dat ca să mă las bătut
De-o teorie care nu are niciun reazem
Că totu-i relativ, nimic nu-i absolut.

S-afirmi ca două lucruri ce practic se opun,
Pot fi concomitent la fel de-adevarate
Te contrazici puternic și trebuie să spun
Că nu-ți accept poziția și caut mai departe.

Am intalnit în calea-mi și alte ideologii
Care la suprafață păreau adevărate
Și-am realizat atunci că nu-mi va fi ușor
Că unu-i Adevărul, iar el nu se împarte.

Am întâlnit atei ce spun cu fermitate
Că numai prin hazard au luat toate ființă,
Ei spun că Dumnezeu nu este o realitate
Și la orice-întrebare găsesc răspuns în știință.

Politeiștii însă, sunt foarte religioși
Și cred în dumnezei creați de mâna lor,
Însă în încercări se văd neputincioși
Căci nu primesc răspuns si niciun ajutor.

Mai sunt și musulmanii ce spun că Mahomed
E ultimul profet ce-n lume a venit
Dar i-am văzut viața și n-am putut s-accept
Căci una a predicat și alta a trăit.

In marea mea căutare, mai rău m-am rătăcit
De căi pe care alții chiar liniștiți pășesc
Căci nimeni nu putuse să-mi spună explicit
Ce este adevărul și unde îl găsesc? ?

Aflat-am mai apoi, spre marea mea uimire
Că Adevăru-n sine deține-un Nume Sfânt
Al Celui ce-a venit în astă omenire
Ca să conducă omul, spre cer, de pe pământ.

Am început să caut, dovezi c-acest Isus
Trăit-a printre noi așa cum este scris
Că a venit din cer, din patria de sus
Să mute omenirea, din iad în paradis.

Am cercetat istoria căci doar ea poate spune
C-a existat Isus și când El a trăit
Și chiar istorici laici L-au pomenit pe Nume
Și-au demonstrat că Isus nu este doar un mit.

Am mai găsit creștinii ce i-au călcat pe urme
Din secolul întâi, chiar dac-au suferit
De două mii de ani ei proslăvesc un Nume
Al Celui ce din cer, în lume a venit.

De-atunci căutarea mea ajunse la sfârșit,
Găsisem Adevărul ce L-am căutat mereu
Și înaintea Sa venit-am copleșit
De marea Sa iubire, căci El e Dumnezeu.

Astăzi eu sunt al Său și-acum am realizat
Căci gândul de-a afla ce este Adevărul
Se află-n orice om cu cugetul curat
Ce-a fost creat de El, de El Mântuitorul.

Deci, dacă vrei să știi ce este Adevărul
Primește sfatul meu și nu mai căuta
In lumea ce nu vrea să-ți rezolve misterul
Ci-ntreabă-L pe Isus și te va lumina... . Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>