Ce bine e să ai speranță!

Parcă mai ieri era serbare
În noaptea scurtă dintre ani,
Cu chiote, cu zarvă mare,
Făr' de vreo grijă de sărmani. .
Se înălțau pahare pline
Și-n cinstea sorții se ciocneau;
Alții-n dezmăț, fără rușine
Anul cel nou sărbătoreau. .
De Dumnezeu nici pomeneală
Căci înșiși ei credeau că-s zei,
De sus priveau pe mulți cu fală,
Puțini parcă erau ca ei.
Chiar cineva-mi spunea: - nu scrie
Să nu-nchinăm paharul sorții! . .
Că nu aduce bucurie...
De ce să nu serbăm cu toții? . .
Rămas-am ferm prin călăuza
Duhului care dă viață,
Neacceptând în vreun fel scuza
Ce rătăcește-atâți prin ceață. .
Priveam pierdut la artificii
Care în noapte luminau
Un alt hotar umbrit de vicii...
Știau ei oare ce serbau? . .
Știau că frica-i va cuprinde,
Sau boala cruntă și sfârșitul?
Știau c-aici li se va-nchide,
Că s-a deschide infinitul?
*
Și iată ce aduse anul:
Frică, durere, lacrimi, moarte;
În fața ei cad "zei" și planuri
Când chiar prin poartă le străbate...
O întrebare-acum se pune:
-O, frate drag, dar cu cei sfinți,
Cu-ai Domnului, azi cum rămâne?
De ce trec ei prin suferinți? . .
Răspunsul e: -Răscumpărații
Au adăpost în Dumnezeu!
Ei au nădejde, nu ca alții
Fără speranță-n ceasul greu!
Credința lor în El zidită
E ca un turn sfânt de scăpare
Ce le oferă-n orice clipă
Pace și-n suflet alinare!
Iar dacă vine încercarea
Sau trec prin valea cu urgie
Ei știu că sunt mereu pe Calea
Care-i va duce-n veșnicie!
În dragoste nu este frică,
Nici în al Domnului popor,
Credința-n ceruri te ridică
Chiar de ai fi-n încins cuptor!
Ce bine e să ai speranță,
Nu numai goale teorii,
Așa fi-vei în siguranță
Că vei ajunge-n veșnicii!
Te temi de haina timpurie
Ce-o vei lăsa jos pe pământ?
Ori că-i acum, ori la Răpire
O vei lăsa la-al Său Cuvânt!
Tu să nu uiți ce te așteaptă
La Cel în care te încrezi;
Dacă rămâi pe Calea dreaptă
Eterne plaiuri ai să vezi!
Nu mai privi în jos cu teamă
Ci cu avânt, mereu în Sus!
Cu frații-n Duhul te îndeamnă
Până va apărea Isus!