Ce-au văzut în casa ta?

Poate-au intrat în casa ta, vreodată,
Vecinii curioşi, sau oaspeţi rari.
Intrând sfioşi şi cu privirea roată,
Ei ţi-au citit din lucruri viaţa toată,
Să-ţi vadă-n ele chipul cum apari.

Dar ce-au văzut în camerele tale,
În mobila de lux, de zeci de mii?
Deşertăciuni umflate, inimi goale
Şi idealuri mici, materiale,
Ce odrăslesc în suflete pustii.

Ce ai tu, mai de preţ, ca să le-arăţi?
O garderobă plină de modele?
De-aceste trecătoare zeităţi,
Poţi inima şi ochii să-ţi agăţi ?
Vezi să nu pieri şi tu, cumva, cu ele !

Fii sigur c-au văzut de la-nceput,
Pe tronul lui înalt, televizorul,
Hipnotizând cu jocul lui plăcut,
Ca să te-nveţe-atât de prefăcut
Prostia şi desfrâul şi omorul.

Ce şoapte-aud străinii-n casa ta?
Vorbiri de rău şi certuri înfundate?
Te-aud ţipând pe tine sau pe ea
Şi înţeleg ’nainte de-a intra,
Că eşti, aha! creştin pe jumătate...

La masa ta, ce văd cei invitaţi?
Credinţă, raţiune, ascultare?
O dietă pentru oameni luminaţi?
Sau gust barbar care aduce-n fraţi,
Nelinişte şi somn la adunare.

Iar în garaj, mai ai o biruinţă
Să le arăţi, pe zeul tău temut,
În timp ce-n cer stă scris: „nechibzuinţă”.
N-ai fost misionar, nu ai credinţă;
Le-ai arătat şi tu, doar ce-ai avut !