text Poezii crestine

Ce-aș fi eu Doamne fără Tine

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Ce-aș fi eu Doamne fără Tine,
Fără de-un soare răsărit,
Fără de luna dintre stele,
Lumina cea din asfințit.

Ce-aș fi fără a Ta iubire,
Ce mă-nsoțește zi de zi,
Ce-aș fi fără izvorul vieții,
Pustiul când iar s-ar ivi.

Ce-aș fi Isuse fără harul,
În dreptul meu ce-i măsurat,
Ce-aș fi fără de pacea care,
Tu inima mi-ai înzestrat.

Ce-aș fi eu Doamne fără Tine,
De nu ai fi de partea mea,
Atunci când soarele apune,
Când vremea este lungă... grea.

M-ar înghiți adânc de ape,
În barca mea de nu ai fi,
M-aș îneca în valul mării,
În locul meu de n-ai vâsli.

M-ar duce vântul în pustie,
Fără de brațul Tău străpuns,
Ce mă ridică din robie,
De mine Tu nu stai ascuns.

Aș fi țărână sfărâmată,
În arșița ce tu o știi,
Prin ea treceai să lași o urmă,
Să pot s-ajung în veșnicii.

Aș fi o frunză fluturată,
De rătăcirea ce-a venit,
O, Doamne eu... fără de Tine,
Aș fi de norii grei umbrit.

Sub stropi de ploaie spre pieire,
M-aș îndrepta de Tu n-ai fi,
Căci doar prin Tine este calea,
Spre tot ce nu se va sfârși.

Prin Tine este mântuirea,
Prin jertfa Tu ce ai adus,
Fără de Tine nu e viață,
Căci viață-n mine Tu ai pus.

Aș fi o floare vestejită,
De nu aș fi udat mereu,
De bunătatea Ta Isuse,
De mila Ta, de harul Tău.

Fără mireasmă-mbietoare,
Mi-ar fi azi viață pe pământ,
Tu n-ai lăsat să fiu o umbră,
Am încheiat un legământ.

Cu Tine sunt un rod sub soare,
Căci în grădină Ta m-ai pus,
Ca să-ți slujesc mereu doar Ție,
Stăpânul meu cel sfânt Isus.

Mi-e viața doar o bucurie,
Prin Tine sunt eu azi ce sunt,
Privesc mereu spre măreție,
Spre casa mea, spre locul sfânt.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>