Ce-ar fi omul fără Tine?

Îmi port gândul prin tainic univers,
În lumina Marelui Creator,
Cu dulcea armonie mă-nfăsor,
La pieptul Tău Isuse mă aşez,
Iubirea se revarsă din izvor.

O rază fulgerândă mă duce,
Spre soarele chemat din timp astral,
Aud ciocanul bătând infernal...
Puterea sângelui curs la cruce,
Coboară pe pământ atâta Har!

În umbra vremii ţărâna crapă,
Atomul necredinţei scurmă,
În hăul făpturilor din urmă,
La jocul ielelor se agaţă,
Zorite într-o mişcare sumbră.

Oare,ce-ar fi omul fără Tine?
Rămas orfan, secat, un pumn de lut.
Cu mâna Ta ne-ai modelat demult,
Ne-ai dat viaţă nouă în simţire
Moştenitori prin Fiul Isus.

Cu mâini dibace, întors pe roată,
Frământat destoinic, s-a ridicat
Un vas de preţ cu pietre vii ornat,
Îmbrăcat cu slava curată,
Pentru că Olarul e Împărat.

Ce bine-i în Iubirea pură!
Molecule noi trimit viu impuls,
Se înfiripă în timp compus.
Sfinţeşte această legătură,
A universului, Stăpân Isus.
Amin!