CE-AI IN MINA? AI O PIATRA?

CE-AI ÎN MÂNĂ? AI O PIATRĂ?

Ioan 8: 1-11
***********************

Ce-ai în mână? Ai o piatră?
Si în cine vrei să dai?
În acel ce vrea să meargă
Zi de zi, voios, spre Rai?
Pune-o jos imediat!
Ti-a gresit – o stiu prea bine
Dar de nu îi dai iertare
Cum să te numesc, crestine?

Poate e numai o piatră,
Poate buzunaru-i plin.
Aruncă piatra în prăpăstii
Goleste-te si de venin!
Si lasă Duhul de viată
Să te inunde integral
Căci doar cu El poti ’nainta
În sigurantă pân’ la mal...

Si, astfel, plin de-o pace sfântă
Vei cuceri un crud îndemn
Si vei cunoaste c-al tău Domn
Trimisu-ti-a un gând, un semn
Si bucuria te va umple
Cînd vei vedea recuperat
Pe cel ce l-a învins păcatul,
Pe cel ce a alunecat.

****

Dar să mergem la Scriptură
Să parcurgem o-ntâmplare
Ce e-n cartea lui Ioan
Despre o femeie care
A fost prinsă-n adulter
(În acel cumplit păcat)
Si-astepta acum pedeapsa
De la grupu-nfuriat...

S-a-ngrozit biata fiintă
Stiind că greii bolovani
Zdrobi-vor trupul ei plăpând
Dar cei din grup, cei inumani
Au dus-o la Isus să vadă
Ce hotărâre va lua
Cum va privi-o pe femeie,
Si cum va reactiona...

Stiau, cu toti, Scriptura bine,
Stiau că după legea lor
Făptura prinsă în păcat
Avea-va parte de omor
Dar asteptau verdictul Lui
Nespus voiau să-L ispitească
Apoi să-L ducă la Pilat
Să-L judece, să-L pedepsească...

"Am prins-o în păcatul crunt
Si, revoltati, venim la Tine
Să ne cofirmi ce zice legea,
S-o omorâm, cum se cuvine
E revoltat si Dumnezeu
De-asa păcat, de-asa purtare
Să dăm în ea cu pietre mari
E-o datorie si-o onoare,

În plus: păcatul ei e public
E o rusine pentru noi
Comunitatea noastră, toată
Nu vrea ratati ci vrea eroi
Puteam pe loc să o linsăm,
Să aplicăm ce zice legea
Să ispăsim rusinea mare,
Să ispăsim fărădelegea."

Asa grăit-au fariseii
Privind, nervosi, seninu-I chip
Dar El – atât de linistit
Scria cu degetu-n nisip
Si le scria la fiecare
Păcatele ce le aveau
Pe care cu atâta grijă
Întotdeauna le-ascundeau...

Si-acolo pe nisipul cald
A scris un rând, apoi mai multe
Iar ei – infatuati fiind
Credeau că vrea să îi insulte
Dar El scria fătărnicia
Ce o aveau in viata lor,
Cum, zilnic, numai de pe buze
Îl proslăveau pe Creator,

Cum măcinati erau de ură
De lăcomii si răutăti,
De nepăsări si de invidii,
De multe, multe nedreptăti
Cum îi priveau de sus pe altii,
Cum pe sărmani îi neglijau
Atunci când ei veneau la usă
Flămânzi – si pâine le cereau...

Si câte...si mai câte scrise
Isus despre purtarea lor
Apoi Si-a ridicat privirea
Si a rostit încetisor:
"Acela care n-are vină
S-arunce pietre-n vinovată,
S-arunce una, două...zece
Să moară, să fie-ngropată."

Si s-a făcut, apoi, tăcere
O vorbă, nimeni, nu scotea
Si-au început să se-ndeparte
De locul unde El stătea
A mai rămas doar păcătoasa
Tăcută si înspăimîntată
Căci nu stia ce va urma
După o dreaptă judecată.

„Unde îti sunt acuzatorii
Care voiau să te omoare?"
O întrebară pe femeia
Ce-avea pe chipul ei sudoare
Dar ea tăcea. Ce să vorbească?
Simtirea ei s-a prăbusit
Si astepta să se-mplinească
Destinul ei nenorocit,

Lăuntrul ei era în flăcări
Si si-a văzut al ei trecut
(Trecutul ei plin de cosmaruri
De când dezastrul a-nceput)
Si-si dase seama prea târziu
De consecintele umblării
Prin lume, fără Dumnezeu
Pe căile înstrăinării.

"O de ar fi, acum, posibil
Să iau de la-nceput viata
As sti ce poate da păcatul,
As sti ce poate da povata
As fi exemplu-n satul meu
De trai frumos, de vrednicie
As pretui, nespus, căminul
Si starea de credinciosie."

Dar gândul i-a fost intrerupt
De vocea Lui atât de lină
"Acuzatorii, toti, s-au dus
Si-un lucru-i cert: n-or să revină
Esti liberă, acum , să pleci
Dar vorba Mea s-o iei cu tine
Ce ai făcut de-atâtea ori
Să nu mai faci! Să faci doar bine!"

Si a plecat îngândurată
Cu sufletul de pace plin
Si hotărâtă să înceapă
Altă viată, alt destin
S-a-ntors spre casa ei – încet,
S-a-ntors pe calea pocăintei
Stia acum că-i drumul care
Deschide taina biruintei.

Din miscătoarea întâmplare
Cu ce rămânem? Ce luăm?
Sunt multe-nvătături aici
Am vrea să le mentionăm:
În primul rând, acuzatorii
Mai sunt si azi? Sigur că sunt
Si vor mai fi de-aci-nainte
Cât viata fi-va pe pămînt...

Asa usor întind ei mâna
Să îi condamne pe căzuti
Ar vrea să-i vadă judecati,
Ar vrea să-i stie dispăruti
Dar să acorde înc-o sansă?
La asta nici nu se gândesc
Ei una stiu: să-nvinuiască,
Să dea în cei care gresesc...

Ei au nevoie să învete
Ce este milă si ce-i Har
Si-acestea nu se pot afla
Decât, acolo, la Calvar
Numai la cruce vor pricepe
Frum’setea tainicei jertfiri,
Numai acolo pot învinge
Îndemnul inumanei firi.

Belsugul Harului ceresc
Ce de la Golgota provine
Are-un ecou: "Recuperati
Pe cei ce cad din stări divine!"
La fel Hristos – cerescul Fiu
Lăsat-a pildă de iubire
Să arătăm la cei pierduti
Îngustul drum spre nemurire,

Să-i ridicăm; să-i ajutăm
Să-nfrunte cu curaj păcatul
C-apoi cu multă dedicare
Îl vor sluji pe Împăratul
Si va fi mare bucurie
Si, sus, în Cer, si pe pămînt
Că s-a înspăimântat infernul
De slava Celui pururi sfânt.

21 Mai, 2008