Ce-ai făcut din mine Doamne

Ce-ai făcut din mine Doamne,
Trec și primăveri și toamne,
Inima nu-mi obosește,
Cand te caut... doar iubește,
Și privirea-mi ridicată,
Nu clipește niciodată,
Căci aștept a ta venirea,
Să mă-nalți spre nemurire.

Cu suspin și cu răbdare,
Port în piept a Ta chemare,
Prin furtuni și prin pustie,
Tu îmi ești lumina vie,
Nu cer slavă și nici pâine,
Doar să urc și azi și mâine,
Ca la capăt de cărare,
Să-ntâlnesc a Ta cărare.

Ce-ai făcut cu a mea viață?
Căci mereu am doar speranță?
Ce-ai făcut cu dorul meu?
De Te caută mereu,
Cum de inima-mi tresare,
Când Te chem în încercare?
Cum de lacrima-i lumină,
Când ființa mea suspină?

Ce-ai făcut cu-a mea ființă,
De trăiesc azi prin credință?
Prin furtună și pustiu,
Tu îmi ești limanul viu,
Nu îți cer Doamne avere,
Doar să am mereu putere,
Ca la capăt de cărare,
Să-Ți văd chipul plin de soare.


Ce-ai făcut cu a mea gură,
De nu scoate nici-o zgură?
Doar cântări de mulțumire,
Împletite-n preamărire.
Nu mai sunt cel de-altădată,
Inima mi-e preschimbată,
E un templu de tăcere,
Unde moare-orice durere.

Ce-ai făcut cu-a mea mândrie,
N-o mai am spre veșnicie,
Și în loc de vechiul „eu”,
Văd doar harul Tău mereu.
E o taină ca o floare,
Cum din om fără valoare,
Ai sculptat cu-atâta milă,
Un altar, dintr-o argilă.

Mă uimesc de mine însumi,
Căci în zâmbet mi-e și plânsul,
Dar e plâns de bucurie,
Viața mi-e o veselie.
Nu mai sunt cel ce-am fost ieri,
Port în mine primăveri,
O minune-atât de mare:
Om schimbat prin îndurare.

​Ai făcut din mine, Doamne,
Adăpost în mii de toamne,
O fântână de-ndurare
Pentru cei fără scăpare.
Eram piatră mută-n cale,
Azi sunt imn de osanale,
Eram noapte fără stele,
Azi le port ca pe mărgele.

Ai făcut din mine-o rază,
Ce prin lume luminează,
Nu prin forța mea de om,
Ci ca rodul într-un pom.
Mă uimesc și tac sub soare:
Port în mine-o întrebare,
Cum din pumnul de țărână,
M-ai făcut far de lumină.

Ai făcut din mine-o șoaptă,
Ce spre ceruri se îndreaptă,
Nu prin vorbe iscusite,
Ci prin faptele sfințite.
Eram lut trudit de teamă,
Azi sunt cel care te cheamă,
O scânteie din iubire,
Spre a lumii mântuire.
Amin