Ce a zis cerul?

Ce a zis cerul… când Isus pe cruce murea?
Tot cerul s-a întunecat
Și s-a ascuns.
Nu a putut privi, Te-a părăsit…
Uitat pe cruce, răstignit.

Pământul s-a cutremurat
Cum? ! Fiu de Dumnezeu… scuipat? !
Cum? ! Palme, pumni, cuie și bici
Celui ce a alungat atâtea frici? ...

Osana I-am cântat
Și apoi L-am alungat.
Stânca…s-a despicat.
Mielul Cel veșnic e uitat.

Batjocorit și umilit,
Dar cică El e Dumnezeu! Mântuitor, biruitor…
Acum ce văd?
Fără putere… ticălos… e doar un păcătos…
De era mare, Îl cinsteam!

Dar chiar așa să fie?
Merita respins… să fie?

Era El vrednic de dispreț?
Nu, dar laudă nu puteam să-I dăm.
Noi eram prea orbi, prea goi,
Prea plini de sine… fără rușine…

Ce a făcut cerul întreg?
S-a ascuns, când Domnul era străpuns.
Ce a făcut stânca cea tare?
S-a crăpat, când Cel fără pată sufletul Și-a dat.

Era El vrednic de Calvar?
Nu! Dar dragostea Lui ca de jar
L-a răstignit… L-a umilit…

Spini și oțet, a meritat El oare
Când vorba Lui aducea înviorare?
Mândrie și ură- când El iubea a Lui creatură?
Moarte ca un tâlhar, când ne-a dat a Lui har? ...

Ce-I acest strigăt ne-ncetat? !
De ce vrei cu spini să-L vezi încoronat?
Îl vei vedea… dar și dincolo, în slava Sa.

De crezi că L-ai legat, L-ai închis și condamnat…
Îți spun acum! E viu!
Nu e acolo, pecetluit cu pietre mari și reci.
E viu! E Domnul slavei. El a-nviat pentru veci!

De ce-a murit?
Să facă voia Celui slăvit.
Să facă voia Lui, că fără moartea Sa
Raiul nu te aștepta.

O șansă- două, spui că ai?
Ce-i viața ta, fără Isus în ea?
Ce-i viața ta, fără salvarea Sa?
Nu, te rog, nu amâna!
Lasă-L să schimbe viața ta!
Dă-I vinovăția ta!
Iubește-L pe Isus… cu toată inima ta!