Câtă bunătate Doamne, ai avut când m-ai iertat

Câtă bunătate Doamne, ai avut când m-ai iertat,
Cu-al Tău strop divin de sânge, când pe mine m-ai spălat,
De păcatele murdare, ce în viață le-am avut,
Când Tu m-ai găsit pe mine... când eram un fiu pierdut.

Mâna Ta iubit Părinte, pe-al Tău umăr ea m-a pus,
Ea mi-a ridicat privirea, să privesc mereu în sus,
Și în vremurile grele, ce-au fost pline de necaz,
Am simțit-o-ntotdeauna, cum ștergea al meu obraz.

Cât de mare ți-e iubirea, căci Isuse... eu mereu,
Simt cum ea îmi înconjoară, inima... sufletul meu,
Niciodată-n viață Doamne, singur eu nu m-am simțit,
Ba mai mult... în clipe grele, m-am simțit mai mult iubit.

Ea a fost cea care mie, mi-a adus de dimineață,
Răsăritul plin de soare, și un zâmbet cald pe față,
Este cea care mă poartă-n timpul zilei și-n apus,
Când apare din nou luna, stelele pe ceruri sus.

E mereu... mereu cu mine, dragostea-ți nemărginită,
Și puterea cea străină, tot de ea este oprită,
Căci iubirea Ta Isuse, este scutul meu mereu,
Este cea ce mă păzește, de săgeata celui rău.

Cât de mare-ți este mila, ce o ai în dreptul meu,
Niciodată n-am fost vrednic, dar Tu sfinte Dumnezeu,
M-ai iertat, mi-ai dat putere, m-ai trecut de orice val,
Ce se ridica din mare, Tu atunci m-ai dus la mal.

Când suspinu-adânc el mie, sufletul îmi apăsa,
A Ta milă-ntotdeauna, Domnul meu mă-nviora,
Doamne cât este de mare? , mila și iubirea Ta,
Ce-ai lăsat-o peste mine, să nu-mi fie calea grea.

Tu de toate plin ești Doamne, și-n toate nemărginit,
Vreau să fiu și eu ca Tine, bun... umil... mereu smerit,
Să iubesc fără-ncetare, mila Ta s-o am și eu,
Să fiu sare și lumină, să fiu după placul Tău.