text Poezii crestine

Cât de iute trece ceasul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Cât de iute trece ceasul, Doamne când de vorbă stăm,
Mi-aș dori să se lungească, clipa când ne-mbrățișăm,
Nu aș vrea că să sfârșească, eu nicicând nu obosesc,
În a-ți spune Ție Doamne, cât de mult eu te iubesc.

Cât de iute trece vremea-n care noi ne întâlnim,
Mi-aș dori una mai lungă, mult mai mult ca să vorbim,
Căci atât de multe Doamne, am eu Ție azi să-ți spun,
Nu aș vrea să se sfârșească, întâlnirea noastr-acum.

Cât de iute trece noaptea-n care te visez mereu,
Dar și ziua-n care Doamne-mi ești aproape când mi-e greu,
Să se termine vre-o dată, ooo... Isuse nu aș vrea,
Ale mele nopți cu Tine, dar nici ziua cea mai grea.

Căci în ea... te simt pe Tine, locu-n care odihnesc,
Este pieptul Tău la care, liniște eu îmi găsesc,
Nu vreau ele să sfârșească, clipele ce-s minunate,
Căci Isuse fără Tine, eu de cer mă simt departe.

Mai rămâi te rog la mine, când de sus Tu te cobori,
Ca să simt mai mult iubirea, ce m-atinge cu fiori,
Este cea ce-mi dă putere, ea mă mângâie mereu,
Este minunată clipa când suntem doar Tu și eu.

N-am găsit în lume alta-n care mult eu să iubesc,
Decât clipa-n care Doamne, eu pe Tine te-ntâlnesc,
Să rămâi mereu cu mine, să se termine nu vreau,
Vremea-n care lângă Tine, neclintit iubind doar stau.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

O Dată Spune Dumnezeu!
`O dată Spune Dumnezeu! `O dată Spune Dumnezeu.De două ori să-auzim noi.O dată El a glăsuit.Iar noi cu drag să fi-nplinit. .O dată tainic a vorbit.Și alte dăți mai deslușit.Dar că să știi ce-i de-mpli... Citeste mai mult >>
Mă întreb!
Doamne, merg eu oare bine?Căci văd că nu mai sunt jignit,Căci astăzi eu mă uit la mineȘi cei lumești nu m-au lovit.Doamne, mai spun eu oare Adevărul?Căci văd că nu mai deranjez,Încep eu să distrez pop... Citeste mai mult >>
Armonii
Armonii,Armonios minunile se-mbină,Minunile făcute, Doamne,de-a ta mână,Chimie, fizică și matematiciLe-ai dat ca instrumente,La tinerii simpatici! ! ... ,Iar limba cea românăTu, ne-ai ales-o TatăDomo... Citeste mai mult >>
Alb și negru...
Alb și negru...Înțelepciunea Ta, e necuprinsăȘi omul, îl iubești, cu-o dragoste aprinsă! ! ...Și totuși mai sunt unii, Doamne, Ce Te neagăCând făurit-ai toată lumea, asta-ntreagă...Cerurile, Tu, le-a... Citeste mai mult >>
La trezire!...
La trezire! ...La trezire, Te rugămDupă ce Îți mulțumim,Pentru ziua ce-o trăimÎn Tine ne fă să stăm!Ție, să ne închinămSă Te binecuvântăm,Numele să-Ți înălțămYahve Duhule etern,Și cumva-mpăcați cu Ti... Citeste mai mult >>
Un cod portocaliu dar și unul roșu
Un cod portocaliu dar și unul roșuUn cod portocaliuDe căldură solarăÎmpiedică omul,Să iasă afară! ...E vară în toată puterea,Doar că această vipieNu-i dă ființei umanemângâierea,Ci duce la o pustiire... Citeste mai mult >>
Acum e timpul
Acum e timpulAcum e timpul de pe urmăCu încercări și cu amarCând e atâta nepăsareȘi alergare în zadar,Căci mulți pe căile străineDe Domnul și de sfântul harSunt prea cuprinși de înșelareȘi fără al cr... Citeste mai mult >>
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)DOMNUL, ne-a chemat la viață,Și doar de bine, ne-nvațăCu bunătăți ne răsfață...Și nu cere, vre-o chitanță.Ele-s decontate-odatăLa timpul de judecată,... Citeste mai mult >>
Cu Smerenia,cum stai?
`Cu Smerenia, cum stai? `A fii Sfânt, nu poți oricum.Și nici să te abați din drum.A fi Sfânt trebuie smerenie.Și lepădare de sine. .Smerenia nu vrea-nălțare.Smerenia cere Ascultare.Un Sfânt nu se va n... Citeste mai mult >>
Cum e pocăința ta
Oare cum este pocăința ta,Și cum trăiești în fața Domnului acuma,Cum este pocăința ta,De când ai venit la Domnul cu viața ta.Ești înflăcărat ca la început,De când pe Domnul L-ai cunoscut?Mai este inim... Citeste mai mult >>