text Poezii crestine

Cât de bine e să te iubim, Isuse!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petrache Remus Mircea
Cât de bine e să te iubim, Isuse!

Strigat-am eu către Isus
Şi m-a auzit din Cetatea Lui de Sus.
La El m-am închinat cu bucurie
Şi chiar atunci, către El am făcut o mărturie.

Te rog, Doamne Dumnezeule fi lângă mine,
Nu mă lăsa să pier în ale lumii ruine.
Şi-acum că lângă Tine am ajuns,
Harul şi fericirea Ta în suflet mi-au pătruns.

Lângă Isus nici un rău nu se ascunde,
Căci El este Adevăr şi Iubire oriunde.
Tu, pe pământ aduci credinţă
Şi ne-nveţi sfânta Ta pocăinţă.

Pentru că simt a Ta milă mare,
Te rog, Hristoase, pune-mă în a Ta lucrare.
Doamne iubeşte şi-a mea ţară,
Nu o lăsa să se piardă-n povară.

Doamne, de rău Tu mă spală
Şi-ajută-mă să mă feresc de greşeală.
Dumnezeul meu du-mă cu Tine în viaţă
Şi despre Dragostea de oameni toate mă-nvaţă.

Peste mine pune a Ta mântuire,
În orice luptă cu răul să am biruire.
Doamne, zideşte în mine ce-ţi place
Şi creşte-mă-n fapte, şi creşte-mă-n Pace!
AMIN.

Scrisă de robul lui Dumnezeu, Remus Mircea PETRACHE (9 ani)
Ianuarie 2010, Biserica creştină Baptistă Betel Salonta - Bihor

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>