Cât accepți în umilință

Cât accepți în umilință pe-al tău fiu să-l vezi smerit,
Să stea-n grajd, pe paie-n iesle și-apoi chinuit?
Cât accepți să-l bată alții? Și-i nevinovat.
Poți privi cu nepăsare de-i crucificat?

Cât accepți tu ca părinte suferința lui?
Nu gemi tu cu el odată chiar de nu îi spui?
Nu ți-ar geme oare-amarnic inima în piept?
Ca o mamă, sau ca tată și-ai striga: Nu-i drept! !

N-are vină ca să-L biciui, nici să-L scuipi străine
Ce-a făcut de-L pui pe cruce și îi bați piroane?
De ce sulița în coastă îi împungi și-i dai oțet?
Și de spini I-ai pus cunună? Nu e drept! !

Cât ai accepta ca ochii să-L privescă-n agonie?
Pe-al tău fiu cum moare-n chinuri în pustie?
Puneți astăzi întrebarea... N-ai fi dat cu greu,
Jertfă pentu omenire chiar pe fiul tău?

Și-apoi alții peste veacuri să îți râdă-n față
Ca și cum a fost zadarnic jertfa Lui măreață
Însă Dumnezeu din ceruri ne-a iubit nespus
Pe-al Său Fiu l-a dat ca Jertfă... . Pe Isus.

El, Părintele din ceruri, ne-ncetat privea
Înspre Fiul Său, ce-n chinuri, pe-o cruce murea, , Iartă-i" El striga când alții crunt L-au chinuit
Domnul Dumnezeul Meu pentru ce M-ai părăsit?

Și-a dat Duhul și-a rămas în moarte trei zile
Tatăl La-nviat apoi și la dus la Sine
Cum vom sta o dată-n fața celui care ne-a creat,
Când cu Sânge Sfânt prin Jertfă ne-a răscumpărat?

Și-a îngăduit să vină singurul Său fiu
Pe pământ ca să mă facă azi pe mine viu
Îmbrăcat cu-nțelepciunea Tatălui de sus
A disprețuit rușinea și-a trăit supus

Împlinind tot ce în Carte despre El sa scris
Ne-a răscumpărat din moarte să ne ducă-n Paradis
A plătit prețul iertării pentru vina mea
Ca prin harul Său să intru în patria Sa

O Isuse, Domnul meu ce din strălucire
Ne aștepți ca să iți dăm viața cu iubire
Iartă-ne că zăbovim uneori prin lume
Dă-ne iarăși Duhul Tău calea să ne-ndrume

Iartă-ne că nu grăbim pasul înspre Tine
Iartă-ne căci te rugăm, iartă-ne Stăpâne
Iar iertarea-ți să ne fie un etern alin
Până vom ajunge-acasă la Tine, Amin.