CASA MEA ŞI CASA VOASTRĂ

CASA MEA ŞI CASA VOASTRĂ

Priviţi copii la Casa Mea
ce zace sfărâmată!
Şi îmi veţi şti durerea grea,
de-atâţia ani purtată.

"Nu-i vremea astăzi de zidit!,
îşi zice fiecare.
De mult noi toţi ne-am fi unit,
de-aveam pe ceruri soare.

Dar aşteptăm după taifun
o vreme mai frumoasă,
ca toţi, prin Duhul Tău cel bun,
să-Ţi rezidim o casă!"

Voi însă alergaţi mereu
doar pentru casa voastră,
să-i daţi în dar un curcubeu,
din zarea cea albastră.

Şi vreţi să-i dăruiţi un chip
cum altul nu e-n lume.
Dar v-aţi zidit-o pe nisip
cu preţ de multe sume.

Aţi semănat atât de mult.
Aceasta vi se cade.
Dar dup-al muncii greu tumult,
aţi strâns puţine roade.

Sunteţi flămânzi, deşi mâncaţi,
şi setea vă cuprinde.
Şi nu vi-i cald când vă-mbrăcaţi,
când focul se aprinde.

Şi strângeţi zilnic pentru voi
argint în punga spartă.
Dar aţi ajuns ca pomii goi,
când toamna bate-n poartă.

Căci fiecare-n calea lui
aleargă pentru sine.
De-aceea bucuria nu-i
şi pacea nu mai vine.

"Să am de toate astăzi eu!",
aşa vă spune gândul.
Dar, vai, uitaţi locaşul Meu
şi luni şi ani de-a-rândul!

Suiţi-vă pe munte iar.
Căraţi în spate lemne
şi cărămizi şi saci de var,
de vreţi din ceruri semne!

De vreţi prin Duhul vindecări,
minunile credinţei,
veniţi de pe lumeşti cărări
cu gândul pocăinţei.

V-aştept copii! Nu zăboviţi
de vreţi noi stropi de rouă!
ACUM e vremea să zidiţi
din colb, o casă nouă!

E Templul sfânt din pietre vii.
Se-apropie Răpirea
şi Nunta cea din veşnicii.
V-aşteaptă-n cer Iubirea.