CĂRȚILE

Tăcere e-n ceruri și-s stane de piatră
Oștile albe, frumos aranjate,
Doar focul e viu și arde în vatră
Tămâi-rugăciuni, din bulgări pisate.

Se vede o scenă din viața cerească
Și totul se face-n tăcere,
Doar Unu-i cu drept să vorbească
Și-o face cu multă putere.

”Să-învie, dar, morții!” se-aude un glas,
Din tunet puternic străpunge,
A venit al judecății ceas
Și ea se va face la sânge.

Cărți mari, se deschid prin Cuvânt,
Se citește corect, cu dreptate
Și totul se ia, rând pe rând
Și, nimeni să scape, nu poate.

Răsplată, pedeapsă, alin sau suspin,
Verdicte se dau neîncetat,
Toți pleacă spre veșnic, cu sufletul plin,
Depinde ce-n viață-au lucrat.

Se termină cărți și iarăși tăcere,
Nimic nu mai mișcă în cer;
Puțini bucuroși, prea mulți în durere,
Tăcerea devine de fier.

Deodată, văzduhul aduce o carte
De îngeri de vânturi purtată,
De nume, e plină, ferite de moarte,
Căci cartea aceasta arată.

Ce bine-i de cei scriși în carte,
Luceferi sunt ei, ai dimineții,
De multe răsplăți au ei parte
Și veșnic va fi Cartea Vieții.

Cântare e-acuma în locul curat,
Se cântă o nouă cântare,
În frunte se află al vieții-Împărat
Și în jur, e doar sărbătoare.

Lumină-i acum, fără urmă de dor
După viața cea veche, ce-a fost,
Totul e-acum nemuritor
Și toate acum își au rost.