CARTEA CU PECEŢI

CARTEA CU PECEŢI

La tronul gloriei eterne
unde rãsunã psalmi de dor
o grea tãcere se aşterne
într-un moment plin de fior.

Mã uit şi, iatã, vãd o carte
în mâna Celui de pe tron.
Dar Cerul tace mai departe
şi nu se-aude niciun zvon.

Şi cartea-aceea milenarã
avea în ea un scris curat
pe dinãuntru şi pe-afarã,
şi totuşi tainic, sigilat.

În Raiul sfânt şi plin de slavã
ce umple-al fericirii gând
se-aude-un bubuit de lavã
tãcerea grea întrerupând :

"Cine de-aici e-atât de vrednic
aceastã carte ce-o vedeţi
sã o deschidã-n chip cucernic
sã rupã ale ei peceţi ?"

Şi nimeni n-a avut ideea
nici sus în Cer, nici pe pãmânt,
ca sã deschidã cartea-aceea
şi sã citeascã-al ei cuvânt.

Vãzând cã nu era putere
la nimeni sus în ceruri chiar
m-a strãbãtut o grea durere
şi-atunci am plâns cu mult amar.

Dar un bãtrân îmi dã de ştire :
"Nu plânge ! Iatã, blândul Miel
a-nfrânt tot Iadul, prin iubire,
şi va deschide cartea El.

Da, Mielul ce-a murit pe cruce
şi-a dãrâmat al morţii zid
chiar viaţa Lui în dar ne-aduce
cãci este Leul lui David !"

Sub raze calde de luminã
Se scoalã Mielul cel strãpuns
sã ia în mânã cartea plinã
cu taine mari, de nepãtruns.

Bãtrânii nalţă o cântare
cu cele patru fãpturi vii :
"Doar Tu, o, Doamne, eşti în stare
prin harul Tãu din veşnicii,

sã iei acum în mânã cartea
sã rupi peceţile din ea
cãci Tu-ai rãbdat pe cruce moartea
pe-atâţia oameni a-i salva :

din orice neam şi seminţie,
din orice limbã şi popor,
fãcând din ei o-mpãrãţie
şi-o turmã-n vecii vecilor !"

Cântau în Patria cereascã
mulţimi de îngeri mii de mii :
"Doar Mielu-i vrednic sã primeascã
putere, cinste, bogãţii,

înţelepciune şi tãrie,
şi laude fãrã hotar,
şi slavã şi împãrãţie
ce-s câştigate pe Calvar !"

Şi-atunci vãzui orice fãpturã
din Cer, din ape, din pãmânt,
pe-a dragostei cereşti mãsurã
rostind acelaşi viu Cuvânt :

"Amin ! Amin ! A lui sã fie
tot ce existã-n Empireu :
putere şi împãrãţie !"
Şi se-nchinau lui Dumnezeu.
*
Aşa suna deznodãmântul
rãscumpãrãrii din Calvar
a Celui ce-a umplut pãmântul
de bucurie şi de har.

De treci prin Valea suferinţei
şi plângi de nimeni mângâiat
ascultã şoapta Biruinţei :
"Nu plânge ! Fii îmbãrbãtat !

Eu ţi-am plãtit pe cruce preţul
ieşirii tale la liman
când am rãbdat senin dispreţul
şi-am biruit pe Cel Viclean.

Deci, nu te teme şi nu plânge
când valuri grele te lovesc.
Duşmanul nu te poate-nfrânge.
Eu, Domnul, te cãlãuzesc !