Caritas

CARITAS

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Caritas... sau zis: "păcală",
Le aduse ghinionul
Şi la fratele Ticală,
Şi la Nicu "campionul".

Banii de la brutărie,
Şi cei adunaţi "din vie",
Atât leii, cât dolarii,
I-au mâncat pe toţi tâlharii.

E adevărată vorba
Şi aici se potriveşte:
"Acel leneş mult aleargă,
Şi cel lacom mult plăteşte."

Iată-i pe cei doi datornici
Prin America voioşi;
Din cetate, în cetate,
Şi-au strâns câţiva bani frumoşi.

Ba un prieten, ba o rudă,
Ba un frate mai milos,
Şi din milă, devenise
Pormoneul foarte gros.

"Banii au venit degeaba;
Hai să-i dăm la Caritas!"
Iată-l şi pe Nelu Caba
Prins de-al slăbiciunii ceas.

Şi aţâţi cu setea-n suflet,
Vrând să se îmbogăţească,
Şi-au trimis de-aici dolarii
Înspre Ţara Românească.

"La săraci, să dea săracii!
Poate le vom da şi noi,
Când cu multe milioane
Ne-om întoarce înapoi."

Aşa duhul lăcomiei
Le vorbise blând ca doica,
Şi s-au dus pe ape banii
Toţi în buzunar la Stoica.

Nu aş vrea să trag cu arcu'
După cei ce-au stat la sursă,
Dar şi fratele lui Marcu
A căzut şi el în cursă.

Nu ştiu Teodor, sau Mitică,
Că şi el e cam atras,
Dacă a scăpat de cursa
Celor de la Caritas.

Frate Şelba unde-s banii??
Spune, cât ţi-a mai rămas?
Fane şi acordeonul
L-a pierdut la Caritas.

Când e vorba de credinţă,
Bănăţenii, ardelenii,
Au adesea divergenţe
Între ei, cu moldovenii.

Dar la Cluj stăteau la coadă,
Toţi în unitate pură;
Lăcomia îi unise
În aceeaşi legătură.

Unii se temeau să-i vadă
Fraţii, cu gentuţa plină
Cum mergeau cu sfânta pradă
S-o arunce în ruină.

Alţii nici nu reuşiră
Să ajungă la fântână,
Căci tâlhari de altă clasă
Le-au furat banii din mână.

Zile-ntregi de aşteptare:
Poate vine milionul...
Dar cu ochii trişti, în zare,
Mulţi văzură ghinionul.

Bani pierduţi din pungă spartă,
Asta-nseamnă lăcomia;
Iată-i pe cei doi la ceartă,
Atât soţul, cât soţia:

"De-ai fi ascultat de mine,
Banii nu i-ai fi pierdut!"
"Dar adu-ţi aminte bine,
Tu mi-ai spus la început!"

Că vecinul, că vecina,
Că uncheaşul lui Potloaca,
Să câştige Caritasul
Îşi vândură chiar şi vaca.

Îşi vândură şi căsuţa,
-Lăcomia cea nătângă-
Iar la urmă bieţii oameni,
Începură toţi să plângă.

Şi nu văd prea mare vina
La acei nemântuiţi,
Fraţii care au lumina,
Se lăsară păcăliţi.

Câţi dolari din mâini creştine
Au fost puşi în mâini la hoţi?
Numai Ziua Judecăţii
Îi va număra pe toţi!

Domnul i-a lăsat să piardă
Şi să fie"traşi pe sfoară",
Ca să-nveţe, ca să ştie,
Ca să-şi strângă sus comoară.

Câţi orfani şi câte mame,
Ţi-ar fi mulţumit frumos,
Dac-ai fi depus comoara
În Numele Lui Hristos.

Dacă nu aveai ce face
Cu dolarii adunaţi,
Tu puteai să afli pace
Dacă-i împărţeai la fraţi.

Dar aşa, cu remuşcare
Şi căinţă ca un iad,
Cine e de vină oare
Pentru fraţii care cad?

Frate, ce-asculţi poezia,
Spune, nu ai fost atras
Să câştigi în România
Ceva bani la Caritas?

Stoica, denumit"păcală",
De la Cluj, numit Napoca,
Este duhul lăcomiei
Care-a străbătut epoca.

Nu fi lacom de avere,
Nu fi numai pentru tine,
Căci această lume piere,
Se topeşte în ruine.

Dacă vrei să se-nmulţească
Banii, şi să-i scapi de foc,
Sus, în Patria Cerească
Este cel mai sigur loc.

Dacă tu împărţi averea
Celor cu inima frântă,
Tu ai câştigat puterea
Sus în cer, la Banca sfântă.

Rupe pâinea ta în şapte,
Dă în fiecare zi,
Căci aceasta-i tâlcuirea:
Tot ce dai, sus vei primi.

Unii, tac chitic, săracii,
Cum să spună ei, sărmanii?
Cum i-au păcălit vrăjmaşii
Şi le-au despuiat toţi banii.

Ortodocşii, să-i blesteme
Mai plătiră şi preoţii,
Ceilalţi, cu avocaţii
Au vrut să stârpească hoţii.

Şi aşa, în aşteptare
Stau atâţia disperaţi,
Parcă te apucă mila
Mai ales de-ai noştri fraţi.

Dragul meu, fă fapte sfinte
Din tot ce ţi-a mai rămas;
Banii tăi de azi-nainte
Nu-i mai da la Caritas!

Amin