Care ne este dorința

De ne-ar duce astăzi drumul, printr-o mai adâncă vale,
Câți din noi în ea vor spune, că-i cea mai frumoasă cale,
Când în ea doar prigonire, hule noi v-om întâlni,
Va mai fi oare frumoasă, de ne vor batjocori.

De ne-ar trece astăzi drumul, prin cuptoarele aprinse,
Câte oare vor rămâne pe pământ făclii nestinse,
Câte guri vor sta deschise, în cuptoare lăudând,
Și tot din cuptor spre ceruri, osanale înăltând.

De ne-ar trece azi cărarea, pe sub stropii grei de ploaie,
Oare ar mai fi Mireasa, Domnului așa vioaie,
Ar mai fi ea iubitoare, de-o ușoară pocăință,
Sau ar fi o lepădare, ploaia astăzi de credință.

De ne-ar duce să cunoaștem, câmpul cel de lupte grele,
Câți din noi pe el în luptă, vom dori să fim în ele,
Câți oare vom sta de veghe, fără ca să ațipim,
Dar o primă întrebare, ea să fie... ne dorim?

Ne dorim oare o cale, mai îngustă... nu mai lată,
Ce-i de noi astăzi aleasă, puțin înfrumusețată,
Ne dorim noi suferința, care Domnu-a cunoscut,
Sau rămânem azi în zborul, la sfârșit ce-i zbor pierdut.

Ne dorim amaraciunea-n Ghetsimani ce a băut? ,
Ne dorim acele cuie-n mâni Lui care i-au bătut? ,
Ne dorim față străpunsă, de-acei spini ce i-a purtat,
Coborâm în umilință? , sau dorim un loc înalt.

Să ne cercetăm dorința, să-nțelegem ce dorim,
Să vedem pe care cale, astăzi bucuroși pășim,
Pe acea a pocăinței care duce înspre cer,
Sau pe cea ce ne coboară-n rândul celor care pier.

Să ne cercetăm și pasul, este pe-o îngustă cale?
Să ne cercetăm și starea, suntem oare-n nepăsare? ,
Să ne cercetăm și gândul... la-nchinare e cu noi? ,
Sau e cel ce duce grija, a pământului nevoi.

Să ne ridicăm privirea, doar așa noi vom putea,
Să vedem care e calea, ce sfârșește-n slava Sa,
Și pe ea doar prin credință, să pășim chiar de e greu,
Greul ce-i pe-această cale, îl va duce... Dumnezeu.