Cântec de dor

Mi-e inima o țintă, mi-e sufletul o pradă,
Ogor ce-n neputință e năpădit de spini.
Alungă, Doamne, arcul - săgeata lui ce-așteaptă
Momentul îndoielii sădind rele iubiri.

Mi-s lacrimile curse iar dâra lor rămasă
Uscată e de timpuri - mi-e teamă să o șterg.
Coboară azi, Isuse, și strânge înc-o dată
În pieptu-mi bucuria și pacea ce-o iubesc.

Tu ești nemărginitul, sădit-ai Aurora.
Întreaga vietate trăiește căci Tu ești.
Dezleagă-mă de umbre! Rămâi, nemărginire!
În brațele-Ți întinse vreau să mă odihnesc.

Mi-s ochii plini de doruri, mi-e cântul o tăcere -
Aștept, o, Mire-al vieții, să mă alini Tu blând -
Mai lasă-mi înserarea cu blânda-i adiere -
Mai dă-mi o dimineață, mai dă-mi un început!

Oceane-Ți cântă-n valuri, căci le iubești pe toate.
Te-adoră carul mare și cloșca cea cu pui.
Dar Tu Te-apleci spre mine - sunt o infimitate -
Și-n calda Ta iubire spre sfântul cer mă sui.