text Poezii crestine

Cântarea lui Enoh Nr 4

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dulgheru George Amiel
1

Și era Cineva așezat pe acest tron
Măreț
Al cărui veșmânt era mai strălucitor decât soarele
Și mai alb decât zăpada;

Și nici un înger
Nu putea să privească Fața
Strălucitorului, Magnificului
Atotputernicului,
Dumnezeului Cel Prea-Înalt!
Nici să se apropie de EL
Nici un ochi de muritor nu putea
Să îl privească!
Un foc strălucitor ardea în jurul Lui
Și se întindea chiar înaintea lui
O mare de foc întinsă,
Așa încât cei ce-L înconjurau
Nu puteau să se apropie de EL;
Și erau înaintea Lui, mii și zeci de mii;
Și sfinții care erau cu EL, nu îl
Părăseau, nici ziua, nici noaptea;

M-am apropiat cât am putut,
Acoperindu-mi fața și plin de teamă
Atunci Domnul, EL însuși a binevoit
Cu propria Sa gură
Să mă cheme pe nume:
"Apropie -te, spuse EL, apropie-te mai mult, și vino să auzi
Cuvintele Mele sfinte
EL m-a primit, și m-a făcut să mă
Plec în fața porții mărețe;
Și îmi țineam ochii coborâți
În pământ;

2

Atunci mi-a vorbit, și mi-a spus așa:
O, ascultă fără frică, o Enoh cel drept!
O, scrib al dreptății, apropie-te și-acultă
Vocea Mea!
Du-te și spune îngerilor Veghetori,
Care te-au trimis, să mă rogi, pentru ei:
"Voi ca îngeri trebuia să vegheați, rugându-vă pentru oameni
Și nu oamenii pentru voi!
De ce ați părăsit înălțimile sfinte ale cerului,
Locuințele voastre eterne;
Pentru a merge să păcătuiți cu fiicele oamenilor?
De ce v-au fost dragi, și astfel v-ați
Însoțit cu ele;
Și v-ați dedat la plăcerile de o clipă ale cărnii?
Ați zămislit în sânge, păcătuind;
V-ați purtat ca și aceia care sunt numai carne și sânge!

Căci voi ați fost făcuți ca spirite curate și alese
Și de la început, v-a fost pregătită
O viață eternă;
Dar acum veți culege roadele amare ale neascultării voastre!
Căci pentru voi
În veac nu va exista iertare, pentru
Nelegiuirea voastră!"

Iar îngerilor Veghetori care te-au trimis
Să te rogi
Pentru iertarea lor, spune-le iarăși:

"Voi ați avut cerul ca o casă veșnică
Și primitoare, pentru a locui!
Bucuria voastră trebuia să fie ca cerul
De mare!
Tainele cele mai ascunse nu v-au fost arătate;
Cu toate acestea voi ați cunoscut un secret al nedreptății!
Și voi l-ați dezvăluit femeilor care
V-au mișcat inimile
Și prin voi s-a înmulțit răul pe pământ!
Spune-le lor deci:
Niciodată voi nu veți obține iertarea
Niciodată voi, nu veți mai avea pace!"



Biruințele lui David

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>