text Poezii crestine

Cântarea de Laudă NR 1

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dulgheru George Amiel
Iubirea sufletului nu are moarte
Dar iubirea trupului trece oricum;
Mai bine să pleci capul, și să lași norii
Să treacă
Decât să-l ridici și să te uzi;

Brațul Domnului este peste cei ce se tem de EL
Și binecuvântările Lui sunt ca un coș
De pâine caldă, mirositoare;
Bunătatea Lui nu are margini
Și mulți sunt cei ce se bucură de ea;

Sufletul meu, preamărește pe Domnul
EL mă mângâie cu binecuvântările Sale
EL de departe cunoaște, necazul meu
Și-mi apără pricina în fața potrivnicului meu, cu tărie!

De multe ori, am rătăcit, pe drumuri
Întunecate
Însă Domnul m-a făcut să pricep
Tainele cerului, cele minunate;

EL ne cunoaște dinainte, încercările
Măcar că Lui nu-i folosesc la nimic;
Totuși în îndurarea Lui, ne ajută
Și ne trimite Mângâietorul
Cu bunătățile LUI dătătoare de viață!

Mă bucur că sunt al LUI
Și că EL e Dumnezeul meu pe vecie!
Căci eram pierdut, părăsit
Ca o pasăre alungată din cuibul ei cald,
Eram un rob amăgit, în Tara Întristării mele;

Dar EL s-a uitat înspre mine
Și-a întins Brațul, a despicat norii
A cutremurat cerul
A zburat că un Vultur Viteaz
Pe aripile vântului
M-a adus din nou în
Țara cea Bună a binecuvântărilor
Sale;

De aceea azi îl laud pe EL!
Și povățuiesc pe oricine:
"Iubiți-l pe DOMNUL!"
Va sta EL nepăsător?
Vă lăsa EL pasărea prețioasă în
Lațul vânatorului, făra suflet?
Vă zic: "NU!"
Hotărăt că Domnul va lupta
Pentru orice suflet, orice inimă frântă
Orice duh zdrobit - Va găsi alinare!

De aceea îl laud
Căci mi-a făcut numai bine!
Binecuvântat să fie Izbăvitorul cel Tare
Stânca mea, Puterea mea
Tăria mea,
În veci de veci
Slavă LUI!
AMIN


Biruințele lui David

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>