CANTARE DE NUNTĂ

CÂNTARE DE NUNTĂ


- Când te-am văzut întâia dată
un gând fugar m-a încolţit.
Şi mândra-mi inimă de fată
părea atunci că l-a gonit.

- Dar orice foc, în lumea-ntreagă,
e doar scânteie la-nceput.
La tine mă gândeam ... Mi-eşti dragă,
de-aceea mâna ţi-am cerut!

Plăcut parfum, izvor de viaţă
ţi-e numele ... suav tumult.
Şi chipul tău e-o dimineaţă
de care-mi place să ascult.

- Nu te uita la faţa arsă
căci, iată, soarele m-a prins ...
Cu inima spre cer întoarsă
te-am căutat în necuprins.

Vai, fraţii mei se mâniară
căci via eu nu mi-am păzit!
Mi-e inima o primăvară
de când, iubite, te-am găsit!

O, spune-mi, mire, pe ce cale
te-o duce viaţa ta de-acum ?
Oriunde-ai fi: pe munţi, în vale,
voi fi şi eu pe-acelaşi drum.

- Cu cine să te-asemăn oare
din tot ce-n lume întâlnesc ?
Nu pot găsi mărgăritare
prin care să te preţuiesc.

La carul vieţii împreună
ca să urcăm suntem meniţi.
Şi dragostea e-o stea-cunună
ce ne va ţine fericiţi.

Să mergem, scumpo, prin credinţă
păşind pe-acelaşi drum spre Rai.
Noi suntem de-astăzi o fiinţă
şi nu vom şti decât un grai.

Oricum va fi viaţa noastră
ea va fi dulce pentru noi
pe toată-ntinderea albastră
sau cu furtuni, cu ger, cu ploi.

Frumoasă eşti tu, porumbiţă!
O, mire drag, mănunchi de mir!
Tu strugure de măliniţă
mai scump ca aurul de-Ofir!

În câmpul verde al naturii
să mergem să ne veselim.
Şi s-ascultăm glasul Scripturii
ce ne învaţă să trăim.

Din grinzi de cedru fie casa
trăirii noastre în Hristos.
Iar în odăi s-avem frumoasa
lucrare-n lemn de chiparos.

- O, tu eşti mărul din pădure
ce-aduce rod în orice an
oricât ar fi de mult să-ndure
din partea spinului viclean.

- Un crin în mijlocul grădinii
eşti tu, mireaso, printre flori
sub prima rază a luminii
care vesteşte-ai zilei zori.

Un psalm ţi-e glasul în rovine
şi paşii adieri, când treci.
Sunt multe fete lângă tine
dar tu pe toate le întreci.

- Vă rog, să nu treziţi iubirea
până nu vine ceasul ei
ce-aduce-n suflet fericirea
şi-n anii buni şi-n anii grei.

- Nici munţi nu sunt să ne despartă,
nici văi, nici ape nu mai sunt.
Avem de-acum aceeaşi soartă
şi-aceeaşi casă pe pământ.

Să prindem vulpile mărunte
ce stau în vie pe-orice ram
să ne arunce drept în frunte
tot colbul vechiului Adam.

O, vino, să vezi floarea viei!
Smochinii-s încărcaţi de rod.
Şi imnul drag al bucuriei
ne fie peste râuri pod.

- Eu sunt un zid, nu uşă largă
în casa dragostei ce-ţi port.
Şi vântul ce prin pomi aleargă
va poposi la noi în cort

să ne aducă răcorire
când zelul ne va fi răpus,
şi-n şoaptă dulce, cu iubire,
să ne-amintească de Isus.

Şi adunând piatră cu piatră
să ridicăm din nou altar
de rugăciuni pe-a noastră vatră
unind mai strâns şi crez şi dar.

*
Această zi vi-i sărbătoare
şi vă întâmpină cu drag.
Zâmbind, cereasca Îndurare,
vă binecuvântează-n prag.

Cu un fior de nostalgie
aş vrea să vă urez şi eu:
s-aveţi în viaţă bucurie
şi fericiri cu Dumnezeu!

Tu, Lidie, fii ajutorul
preafericitului bărbat!
Tu, Paul, fii ca Salvatorul
în dragoste cu-adevărat!

Şi amândoi fiţi o pecete
pe inima Mielului blând.
Vă fie haina fără pete
Celui ce-a zis: "Eu vin curând!"