CANICULĂ, VIJELII, INUNDAȚII, GRINDINĂ ȘI SĂRĂCIE ETC.

MOTTO

Vinovat de mari schimbări
În natură nu-i, atomul,
Vinovat de-aceste veri
Incredibile, e omul,
E marele piroman
Din imperiul, lui Satan.


CANICULĂ, VIJELII, INUNDAȚII, GRINDINĂ
ȘI SĂRĂCIE ETC.


Doamne, lumea-i foarte rea
Și eu fac parte, din ea,
Puțini oameni, pe pămănt,
MERIT-ADJECTIVUL, SFÂNT
Toți se-ocupă, de comerț,
De-nșelat, minciună, șperț,
Lumea grabnic se prăvale
Fără voie-o ia, la vale
C-a-ncălcat legile, Tale.
Pune-i Tu, Doamne, o frână
S-o oprești, de la ruină,
Că, Ai toate, la-ndemână.
Cutremure mari și ploi
Inundații cu noroi,
Crize economice,
Cercetări utopice,
Ape repezi și umflate
Virusuri atent, scăpate
Cu fragmente-adăugate
Tocmai bine cercetate,
Să provoace la om, moarte
La ceilalți anxietate,
Străbate strat, de halate
Chiar de-s bine ajustate,
Pătrunde ușor prin mască
Făcând oameni, să tușească
Și nu-l locul pentru glume
Când, omoar-atâta lume.
Tu-Ți ții, Doamne, Legământul
Dar noi căutăm, adăncul,
Ce-am promis, nu împlinim
Chiar de ne zicem” creștin”
Minciuna, a dat în spic,
Suntem oameni, de nimic,
A ajuns prea multă lume
Să uite de fapte bune,
Iuda, Fiul, Ți-a VÂNDUT
De-a ajuns, suflet pierdut
Iar degrab, Satan l-a luat,
A plecat, nefiind iertat,
Necrezând, s-a spânzurat.
Ne-ai îngrijit, ca pe flori
Ne-ai iertat, pe muritori,
Noi, ne-m încăpățânat
N-am iubit, nici n-am iertat,
Mai degrabă, Te-am trădat
Mult prea rar, Te-am ascultat.
Te-ai milostivit, de noi,
Că ne-i dat, ceresc altoi,
Oare, câți ți-am mulțumit
Te-am slăvit, te-am preamărit? ...
Și, cam câți, ne-am osândit,
Te-am trădat ori te-am hulit
Ori de tine, am fugit? ...
Te-au trădat, a noastre fapte
Întâi amăgiți, de Sarpe
Și cu voia, mai apoi,
Totuși, Te gândeai, la noi,
L-ai trimis, pe Fiul Tău
Ca în pilda cu vierii,
Să ne rușinăm, mai rău
Dar i-am dat lumea tăcerii
Și nu gestul, inchinării.
El, prin Jertfa Lui, curată,
Ne-a întors, din calea lată,
Ne-a scăpat, de JUDECATĂ
Însă, am făcut erori,
Nu odat, ci-adeseori,
Am ales iar calea lată
Ti-am adus mânie, Tată,
Să-l mai omorâm odată? ! ! ! , ...
După două mii de ani
Pentru Tine, n-avem vreme,
Ne luptăm doar, pentru bani,
Pierdem vremea pe-alte teme
Lipsite, de importanță,
Mai vrem fleacuri și vacanță,
Griji nu mai avem, stăpâne
Cerem totul, de la Tine,
Nu ne rușinăm deloc
Fiind prinși parcă-ntr-un joc,
Folosim toxice, tari
Pentru muște și țînțari
Și le deversăm, în ape,
Cum natura, să mai scape?
Otrăvim apele bune
Punem prea mult clor, în apă
Cu-a noastre fapte nebune
Cum planeta, să mai scape? . .
Otrăvim cu-a noastră, mână
Vietăți, cum să rămână? ...
OMUL, sieși face rele,
S-a băgat în mari belele
C-am deschis cutia, urii
Incitând, forța naturii,
CU PLOI MARI, FOCURI ȘI GHEAȚĂ
PĂMÂNTUL, MAI FACE FAȚĂ? ...
Inundații pe hectare
Duc pămăntul, și-l prăvale,
Bolovani, fixați în munte
Nu mai vor, să ne asculte
Ci se prăvălesc și cred
Că mergem, către prăpăd.
Punem foc, ca piromanii,
Ard păduri, cam în toți anii
Ce rămâne, defrișăm
Vin, zicem, la întâmplare.
Am uitat, de sulf și foc,
Urâcioși, cu toți ceilalți,
Ție-ți cerem, să ne-nalți.
Toată planeta, albastră
Ne-ai lăsat, în voia noastră. „
Cu toate, măsurile,
Foloseam, securile,
Să tăiem pădurile,
Acum, le stârpim cu drujba
Cănd, se săvârșește slujba.
Am ceeat o nouă eră
A EFECTULUI, DE SERĂ
Am lăsat munți, de gunoaie,
Distrugând, căt trei războaie
Vin gunoaie, ajutoare,
Să ne bucure mai tare,
Pești mulți mor asfixiati
Dar mai mulți, intoxicati,
Fiecare-n drumul lui
Se cam simte-a, nimănui
Suntem fii, ai Domnului? ...
SĂ NE POCĂIM DE TOT
Slăvindu-l, pe SAVAOT.
(URMEAZĂ, PE DUP- AMIAZĂ)

Moldovan Pavel
13. aug. 2021