Candele

Candele.

Am văzut la tine, scumpul Meu popor
Trei sisteme de iluminare
Și-am trimis din slavă un fior
Să îți lase semn de-ntrebare! :

Am văzut trei candele la tine
Una Mă încântă, -S mulțumit!
Alta vreau s-o fac să fie bine
Iar cealaltă, tare, M-a dezamăgit. . .

Prima candelă era aprinsă
Strălucea în beznă ca o stea
Undelemnul o ținea încinsă
Și nici vântul aprig n-o stingea. . .

Cei ce o țineau cu ei în mână,
Biruiau și frică și mormânt
Și vegheau întruna să rămână
Lângă pieptul celui veșnic Sfânt

Fericirea, le era pe față
Întunericul din jurul lor fugea
Căci aveau Lumina ca povaţă
Și urmau cântând cărarea Mea. . .

Cea de-a două candelă arzândă
Pâlpâia ușor și fără glas
Ieri avea putere și izbândă,
Azi, cădea la cel mai mic impas. . .

Cei care pășeau cu ea pe cale
Erau totdeauna întristaţi
Când urcau pe munte, când la vale
Îi vedeam când liberi, când legați.

Pâlpâia în bezna nopții crunte
Înşelând pe cei mai mulți din ei
Câțiva dintre ei au fost chiar frunte
Sau au fost înaintașii Mei. . .

Cea de-a treia lampă, era stinsă
Nici măcar nu pâlpaia deloc
Fără de ulei, de praf cuprinsă
Bezna o-nghițise dintr-un foc

Cei ce o purtau, cădeau în groapă
Și trăiau în noapte ca în zi
Mai purtau o lacrimă sub pleoapă
Rătăceau departe prin pustii. . .

Câteodată încercau să ardă
Când le dăruiam un strop de har
N-am dorit ca nimeni să se piardă,
Și le-Am dăruit și-un strop de jar

Pâlpâiau o clipă în oroare
Dar nu alergau spre Paradis
Întorceau privirea de la soare
Și fugeau cu sete în abis! . . .

Ia aminte dar, poporul Meu,
Candela să-ți fie plină-ntruna
Am vorbit Eu însumi, Dumnezeu
Cel ce o să-ți dea în cer, cununa!