Când ziduri mari

Când ziduri mari de ură-n cale se ridică;
Şi munţi cu-nfricoşate neguri stau în drum,
Ce-aş face, o, Isuse Doamne, fără Tine,
Când la răscruce făclia mi se stinge scrum?

Când sufletul mi-e prins de frică şi-ndoială,
Şi tulburat privesc în praf Cheritul sec,
Ce-aş face fără Tine, eu, hoinar în lume,
Când spre Sarepta din Sidon îmi spui să plec?

Când volbura ispitei dă vârtej în cale,
Şi-n jur se-adună oaste cruntă de duşmani,
Ce-aş face singur, Doamne, făr' a Ta putere,
Când drumurile toate duc în Gheţimani?

Când din Betania prieteniei scumpe,
N-a mai rămas decât jăratec fumegând,
Ce-aş fi, de n-ai fi Tu, cu grai atotputernic,
O, Doamne, să mă chemi la Tine din mormânt?

Ce-aş fi făcut, Isuse,-n clipele prea grele?
Şi oare-n bucurii, mă-ntreb, ce-aş fi făcut?
Nu vreau să pot să mă despart de Tine, Doamne,
Dar nu un ceas, nu veşnicii, nici un minut!