Când zdrobit de apăsare

Când zdrobit de apăsare, sunt în viață de cel rău,
Când privirea mi-e greoaie, pasul când îl urc cu greu,
Îmi ridic îndată ochii, înspre locul cel ceresc,
Și din harul ce mai curge, eu în viață mă hrănesc.

Inima când iarăși plânge, sufletul când mi-e-ntristat,
Soarele când se ascunde, ca să fiu descurajat,
Mă-ntăresc doar prin cuvântul, care la făgăduit,
Că nu-s singur eu vre-o dată-n timpul greu ce a venit.

Știu... cu mine este Domnul, orice aș întâmpina,
El pe brațul Său mă poartă, ca să simt iubirea Sa,
Chiar și-atunci când vremea-i tristă, El mă face bucuros,
Căci la cârma vieții mele, e mereu Isus Hristos.

El e Cel ce mă conduce, spre ieșire-n încercări,
El mă umple de nădejde, să alerg mereu spre zări,
Chiar de-mi curg lacrimi amare, simt și mângâierea Sa,
Și în inimă simt pace, căci iubită este ea.

Nu mă lasă să urc singur, Dumnezeul meu ceresc,
Doar El vede-a mea dorință, știe cât eu îl iubesc,
Și în ajutor îmi vine, când puteri eu nu mai am,
Cârmuiește barca vieții, să ajungă la liman.

Mă încred mereu în Domnul, care nu mă va lăsa,
Simt cum viața mi-e purtată, zi de zi pe mâna Sa,
De-s zdrobit de apăsare, El mă mângâie mereu,
Îmi dă numai alinare, când suspinul este greu.