Când voi privi mereu la stele

Când voi privi mereu la stele, spre cer Isus când voi privi,
Spre luna ce îmi dă lumină, în gândul meu doar Tu vei fi.

De-ar fi o noapte-ntunecată, ea pentru mine va fi zi,
Că-n nopțile ce-mi sunt prea grele, mereu în ele Tu vei fi.

Chear de-ar fi frig, a Ta căldură, mă va cuprinde ne-ncetat,
Atunci când noaptea-i mult prea lungă, c-un răsărit îndepărtat.

Ooo... Doamne sfinte-ar fi prea grele, acele nopți fără sfârșit,
De nu te-aș fi-ntâlnit pe Tine, dar eu în ele te-am găsit.

În clarul cel aprins de lună, în stelele care sclipesc,
Tot ele sunt acele stele, ce azi mă fac să te doresc.

Chear uneori de sunt ascunse, de-un nor care-i neprevăzut,
Eu tot în sus privi-voi Doamne, căci el va fi un nor trecut.

Va apărea din nou iar luna, și stelele care-mi zâmbesc,
Voi aștepta mereu în noapte, din nou cu Tine să vorbesc.

Oricât ar fi de lungă Doamne, eu știu că vine-un răsărit,
Am auzit un glas în noapte, cu mine glasul a vorbit.

Mi-a spus s-aștept că vine-ndată, o zi plină cu bucurii,
Așa sunt zilele în ceruri, și clipele în veșnicii.

Mi-a spus să nu îmi fie teamă, oricât de lungă ea ar fi,
Mi-a spus s-aștept, chear și-n tăcere, căci El mereu mă v-auzi.

Mi-a spus să am mereu răbdare, până un soare sus pe cer,
Va răsări, cu-a Sa-ndurare, căci El nu vrea ca eu să pier.

Ooo... cât este de dulce glasul, ce-n noapte eu l-am auzit,
El este-acel ce-mi dă putere, eu să aștept pân-la sfârșit.

El este-acel ce-mi dă lumină, în noapte să nu rătăcesc,
El este cel care mă face, mereu sus doar să privesc.

Frumoasă-i noaptea-n care Domnul, prezent mereu este în ea,
Ușor e-atunci... și-n bezna care, lumină... e lumina Sa.

Și viața ce prin ea azi trece, va fi doar o călătorie,
Cu un sfârșit mult prea frumos, cu-n început în veșnicie.