Cănd vine norul de-ntristare

Când vine norul de-ntristare,
Și plânsul cade tot mai greu,
Să nu uiți nici în încercare,
Că lângă tine-i Dumnezeu.

Când drumul pare fără soare,
Iar inima îți este frântă,
Se naște-n taină o lucrare,
Prin care viața e mai sfântă.

Nu orice rană te doboară,
Nu orice vale-i un sfârșit,
Căci Domnul iarăși te ridică,
Când ești zdrobit și obosit.

Prin foc se curățește-un aur,
Prin vânt copacul stă mai tare,
Așa și omul în durere,
Se-apropie mai mult de zare.

Când oamenii te lasă singur,
Și nu mai ai nici un sprijin,
Hristos îți este adăpostul,
Și brațul Lui îți dă alin.

Să nu te temi de încercare,
Chiar dacă lupta e prea grea,
Că după noaptea cea mai rece,
Răsare iar lumina Sa.

Când valurile se ridică,
Și vântul bate tot mai greu,
Tu să nu uiți nici-o clipită,
Că te veghează Dumnezeu.

Când pașii-ți tremură-n durere,
Și drumul pare apăsat,
Primești în taină mângâiere,
De la Isus, Cel minunat.

Nu-i fără rost nici-o cădere,
Nici lacrima ce-ai revărsat,
Căci Domnul schimbă-n biruință,
Tot ce-ai pierdut și-ai îndurat.

Prin încercări se coace grâul,
Prin foc se limpezește fierul,
Așa și omul lângă Domnul,
Primește pacea și misterul.

Când lumea spune că nu-i cale,
Și totul pare risipit,
Hristos aprinde iar speranță,
În sufletul ce-i obosit.

Să nu privești doar la furtună,
Nici la necazul trecător,
Căci după noaptea-ntunecată,
Răsare harul salvator.

Iar când vei sta în fața slavei,
Cu tot trecutul ce-ai trăit,
Vei spune plin de bucurie:
„Prin Domnul meu am biruit.”

Iar când vei trece-n biruință,
Prin toate câte ai purtat,
Vei spune plin de mulțumire:
„Prin harul Lui am câștigat.”
Amin