Când valul mă-nghițise...

CÂND MĂ-NGHIŢISE VALUL...

Când mă-nghiţise valul multiplelor probleme
Crezut-am că-s luat într-un teren minat
Eram convins - dar nu ştiu câtă vreme,
Că fi-voi, fără milă, de hoţi exterminat...

A fost poate-o secundă când mi-a trecut prin minte
Că nu mai e vreo şansă şi că-n neant voi sta,
Că voi peregrina, pe veci, printre incinte
Cu multe, multe neguri şi fără nicio stea.

Dar ce să vezi? Minune! O mână apăruse
Şi-am auzit o voce; o voce ca din vis
“Întinde mâna ta; speranţele distruse
Le voi regenera căci Cerul ţi-e deschis.”

Cu mâinile-amândouă m-am prins cu-ncredinţare
De Cel ce mi-e de-atunci şi Mire şi Amic
Iar când m-a scos de-acolo mi-a dat îmbrăţişare
Şi m-a condus agale la umbră sub finic.

De-atunci trăiesc menirea pribeagului prin lume
Prin ger şi prin dogoare stau conectat cu El
Cum să-L refuz când poate să mă-ndrume
Spre armonii sublime în veşnicul BETEL?

Şi ştiu că de vin valuri, din nou, să mă doboare
Tot El le-nfruntă să fiu nevătămat
Proclam s-audă toţi: El poate da splendoare
Şi-acelui suflet ce-a fost mult timp uscat.

George Cornici/19 Ianuarie, 2016