Când Tu vorbești din ceruri

Când Tu vorbești din ceruri,
Când glasul Tău răsună,
Mereu plin de putere,
Se-oprește-orice furtună.

Când strigi ca să răsară,
Un soare-n răsărit,
Din el coboară raze,
Ce Tu le-ai întocmit.

Când strigi... se-oprește timpul,
De tine măsurat,
Coboară cercetarea,
În sufletul curat.

Aduci doar bucurie,
Și mii de fericiri,
Căci glasul ce se-aude,
Sunt aripi de iubiri.

Când strigi din înălțime,
Străbați și mări și vremi,
La viață ratăciții,
Când strigi... Tu Doamne-i chemi.

Mereu eliberare,
Aduci când poruncești,
Aduci și vindecare,
Vindecător Tu ești.

Când Tu vorbești din ceruri,
Desparți și ape mari,
Deschizi adânci morminte,
Învii pe ce-i hoinari.

Tu despietrești și inimi,
Prin Duhul Tău cel sfânt,
Putere n-are valul,
Te-ascultă orice vânt.

Chiar și slăbanogitul,
Îndat e vindecat,
Și cel ce se încrede,
În glasul răsunat,
Pe cel legat de lanțuri,
Dezleagă glasul Său,
El nu e om... este,
Un glas de Dumnezeu.

El este Creatorul,
El toate a-ntocmit,
Când să coboare ploaia,
Doar El a hotărât.

Cât de adânc să fie,
Adânc de mare-a spus,
Căci toate le măsoară,
Doar El... El! e Isus.

O Doamne azi mai strigă,
Să fii Tu auzit,
De cel ce nu te știe,
Prin lume rătăcit.

Mai strigă și oprește,
Nenorocirea grea,
Doar Tu oprești războaie,
Puterea e a Ta.

Mai porunceste-odată,
Ca și la început,
Să fie numai pace,
Să ștergi orice trecut.

În Tine ne încredem,
Și doar nădăjduim,
Ești neschimbat Stăpâne,
Cu Tine biruim.

Ma fă azi o strigare,
Să fii Tu auzit,
Ca să răsar-un soare,
Ce-i fără asfințit.

În glasul Tău e viață,
E viața din vecii,
Mai strigă și grăbește,
Grăbește să revii.
Amin