Când ți-am cunoscut iubirea

Când ți-am cunoscut iubirea,
Am știut cine Tu ești,
Dumnezeul mântuirii,
Cerul Tu îl stăpânești.

Când te-am cunoscut pe Tine,
Am știut cine sunt eu,
Un nimic purtat de valuri,
Dus la poală de-apogeu.

Când ți-am cunoscut Isuse,
Dragostea... eu am știut,
Că din clipă întânirii,
Tu mi-ai dat un început.

Pân-atunci în rătăcire,
Ura mă purta mereu,
N-am știut ce e iubirea,
Pân-la Tine Dumnezeu.

N-am știut ce este mila,
Arătată ce mi-a fost,
Când din lanturila morții,
Numai mila Ta m-a scos.

Ea mi-a dat eliberare,
Dar și bunătatea Ta,
Cunoscut-a fost de mine,
Zi de zi când se-arăta.

Nu ți-am cunoscut nici glasul,
Dar atunci când m-ai strigat,
Indurarea Ta cea mare,
De la moarte m-a salvat.

Viată a sădit în mine,
Dragostea ce-am cunoscut,
Ca atunci când vei rămâne,
Să nu fiu un fiu pierdut.

Mâna Ta Dumnezeiască,
Harul Tău mi l-a adus,
Să văd urma ce-ai lasat-o,
Prin lumina Ta de sus.

Tot prin ea nădejdea vie,
Nu se stinge niciodat,
Cu privirea ridicată,
Te aștept neîncetat.
Amin