Când tăticul meu se roagă

Când tăticul meu se roagă,
Cerul se deschide-ndat,
Rugaciunea lui mi-aduce,
Timpul binecuvantat.

Pentru mine a lui față,
Este umedă mereu,
Căci tăticul mijlocește,
Ne-ncetat la Dumnezeu.

Eu l-aud și-n miez de noapte,
Cum el strigă la Isus,
Văd mereu a lui privire,
Ațintită doar în sus.

Văd o frunte aplecată,
Câte-odată-o văd așa,
Văd o față întristată,
Nu se poate bucura.

Plânge el întotdeauna,
Și se roagă mai mereu,
Doar în car de biruință,
Să mă țină Dumnezeu.

Cere binecuvântare,
A Sa milă peste mine,
Să nu-mi fie prăbușirea,
În pustii printre ruine.

Pentru mine îi mai cere,
Binecuvântări divine,
Și din Duhul sfânt putere,
Să lupt cu puteri străine.

Cere și lumina sfântă,
Că să nu mă rătăcesc,
Și o inimă mai bună,
Voia Lui s-o împlinesc.

Când voi crește eu mai mare,
Pentru el mă voi ruga,
Pentru-al meu tătic ce Domnul,
Mi l-a dat în viața mea.

Să rămână-ntotdeauna,
Verde și plin de putere,
Eu voi mijloci la Domnul,
Să-i aducă mângâiere.