Când sufletul îți trece prin pustie

Când sufletul îți trece prin pustie
autor. Diana (G. U)

Când sufletul îți trece prin pustie,
Când fața-ți este iar înlăcrimată,
Când nu mai simți un strop de bucurie,
Când viața nu-ți mai este-nseninată,
Să nu uiți de iubirea cea divină,
Ce numai pentru tine s-a jertfit,
Prin moartea Sa ți-a șters El orice vină,
Să poți să fii la capăt mântuit.

Când viața-ți trece iar prin încercare,
Când norii grei se strâng deasupra ta,
Când clipele îți sunt mult prea amare,
Când nimeni parcă nu-i de partea ta,
Să nu uiți niciodat făgăduința,
În care-ți spune... singur nu te las,
Sub brațul Său păzită ți-e ființa,
Cu tine este El la orice pas.

Când vântul bate... matură pământul,
Când iar ridică nor de praf pe drum,
Tu nu uita că Unul e doar... Sfântul,
Ce-a fost doar lângă tine... e și-acum,
El este neschimbat... este iubire,
El este preaînaltul Dumnezeu,
A lui sunt toate... viața-n nemurire,
E cel ce l-a zdrobit și pe cel rău.

Când parcă nimeni nu te înțelege,
Când lacrimile parcă n-au sfârșit,
Când nimenea nu poate a le șterge,
Durerea parcă-n tine-a zămislit,
Adu-ți aminte glasul plin de milă,
Ce-a fost un glas mereu mângâietor,
Din dragoste strigat, cel gol de silă,
Avânt ți-a dat și aripi pentru zbor.

Când noaptea e prea lungă și prea rece,
Când stelele-s ascunse-adeseori,
Tu nu uita că printre ele trece,
O mână ce străpunge ea și nori,
La cârmă este Domnul... să n-ai teamă,
Pe-orunde trece drumul... calea ta,
Privește-n sus, privește și doar cheamă,
Prezența Lui... ea poate-a te salva.
Amin