Când soarele răsare

Când soarele se-arată din nou strălucitor,
Pe bolta cea albastră încearcă să-l priveşti,
Să vezi în raza-i blândă un Tată Creator,
Ce-n Mâna Lui te poartă prin lume Iubitor,
Şi să nu uiţi vreodată că zilnic eşti dator,
Cu-ntreaga ta fiinţă smerit să-I mulţumeşti.

Din pâinea rumenită de flăcări în cuptor,
Când rupi o bucăţică şi trupul ţi-l hrăneşti,
Tu să nu uiţi că-n lume ucişi de-al pâinii dor!
Chiar astăzi mii de oameni de foame încă mor,
De-aceea pentru pâine să ştii că eşti dator!
Părintelui din Ceruri smerit să-I mulţumeşti.

Când obosit pe cale ajungi la un izvor,
Şi fără nici o plată poţi să te răcoreşti,
Când simţi înviorarea în trup ca un fior,
Tu omule de veacuri prin lume călător,
Şi pentru apa rece să ştii că eşti dator!
Acelui ce dă viaţă smerit să-I mulţumeşti.

Când de pe ,,Munţi de slavă" în ,,Văi adânci cobori"
Şi planurile tale în vânt se risipesc,
Când vezi în juru-ţi cete de îngeri păzitori,
Sau când î-ţi dau târcoale acei răfăcători,
Tu eşti dator ai grijă! în orice zi din zori,
Să ai mereu pe buze acelaş ,, Mulţumesc"

Căci dacă ai o haină să o poţi îmbrăca,
Şi hrana necesară vieţii o găseşti,
Î-ţi e de-ajuns şi-n pace te poţi chiar bucura,
Şi pentru toate-acestea o clipă nu uita,
Cu zâmbetul pe buze din toată fiinţa ta,
Părintelui din Ceruri smerit să-I mulţumeşti.

Că numai El în viaţă te face fericit,
,,Limanul suferinţei" î-l face ,,Colţ de rai"
De-aceea sărman suflet mereu nemulţumit,
Să ştii că pentru totul ce-n dar ţi-a dăruit,
Părintelui din Ceruri în Har nemărignit,
Atât, doar mulţumire e tot ce poţi să-I dai!

August 2008 Ilie Belciu