Când şi-a venit în fire...

CÂND ŞI-A VENIT ÎN FIRE...

Când şi-a venit în fire
Pe gânduri n-a mai stat
Le-a dat la toţi de ştire:
“Destul m-am întinat,

Destul mi-am irosit
Şi vlaga şi talentul
Sunt frânt şi oboist
Şi ştiu ce-i falimentul,

Cunosc ce-i degradarea
Şi traiul fără ţel
N-am ascultat chemarea
Ce-a fost ca un apel,

Destul am dat sfidare
Celui ce m-a creat
Lumea mi-a dat teroare
M-a dezumanizat,

Prin densul ei noroi
Mereu mă tăvăleam
De-al ei nociv şuvoi
Zilnic mă murdăream,

Din faimă făceam zeu
Şi îmi plăcea desfrâul
Uram pe Dumnezeu,
Pe Duhul şi pe Fiul,

Dar azi am auzit
Un glas din depărtare
Şi parcă m-am trezit
Din lunga-ntunecare,

Ecoul vorbei line
E-n mine, mă pătrunde
De el – o ştiu prea bine,
Nu pot a mă ascunde,

Şi nu vreau să-l resping
Cum am făcut odată
Nu vreau din nou să sting
Menirea minunată...

Ce har şi ce minune!
Spre iad mergeam grăbit
Dar astăzi la păşune
Mă ia un Fiu jertfit,

Îl voi urma oriunde
Mi-e prieten, mi-e-mpărat
Din El divine unde
Vin şi mă fac curat.”

Au încercat să-l ţină
În cercul lor lumesc
În crâncena rutină
A unui vis drăcesc...

Urmat-au vorbe dure
Şi-apoi ameninţare
Voit-au să îi fure
Cereasca-ncredinţare.

Cu ironie-n ton
L-au întrebat direct:
“Tu crezi că în Sion
Avea-vei trai perfect?,

Cum poţi să crezi ce zic,
Profeţii în Scriptură?
Nu s-a-mplint nimic,
E înşelare pură!

Te-au derutat părinţii
Dar eşti matur acum
Poveştile cu sfinţii
Se risipesc în fum...

‘Nainte de-a decide
Să mergi la casa ta
Mai bine te-om ucide
Să scapi de crucea grea.”

Dar n-au putut să stingă
Convingerea-i tenace
Nici n-au putut s-atingă
Lăuntrica lui pace...

Simţea în el putere,
Simţea că-i transformat
Ştia că i se cere
Un trai înmiresmat...

Şi-a revenit în fire
Şi l-au străpuns fiori
Întreaga lui simţire
Trăia acum splendori.

Pe drumul solitar
Fiul s-a-ntors acasă
Din starea de hoinar,
Din noaptea rece, deasă...

Şi n-a mai vrut să meargă
În lumea de ruină
Căci nu voia să piardă
Încrederea deplină.

8 Decembrie, 2008