Când se lasă seara zorii

Când se lasă seara zorii,
Ochii mei încet închid,
Ridic mâinile spre ceruri,
Către Domnul meu eu strig,
Să rămână lângă mine,
În a nopții luptă grea,
Cu puterea cea străină,
Să lupte... când n-oi putea.

Stau sub clarul plin de lună,
Eu o clipă nu clipesc,
Chear de șoapte-ntunecate,
La ureche îmi șoptesc,
Ca să mă întorc din drumul,
Ce îmi este-atât de greu,
Dar le spun... nu-mi este teamă,
Cu mine e Domnul meu.

Sub a stelelor sclipire,
Inima-i cântă mereu,
Celui ce îmi dă putere,
Când în noapte-mi este greu,
Când sunt parcă nesfârșite,
Îmi aduce-un timp în care,
Pentru mine pe cer pune,
Soarele care răsare.

Și în răsărit de soare
Chear de ochii îi deschid,
Inima strigă spre ceruri,
Domnul meu să fii slăvit,
Că o noapte-ntunecată,
A trecut așa ușor,
C-ai rămas în ea cu mine,
Prin a Duhului fior.

Și mai strig și-în zori de ziuă,
Doamne nu mă părăsi,
Fii cu mine până iară,
Soarele va asfinți,
Căci de Tine am nevoie,
Să străbat în zi de-i grea,
Ține-mă cu-a Ta putere,
Doamne-n ea pe mâna Ta.

Și mereu... mereu m-aude,
Cel spre care strig mereu,
Căci în zi dar și în noapte,
Trec ușor de orice greu,
El în car de biruință,
Viața pe pământ îmi duce,
Ca să-mi fie călăuză,
Când mă aflu la răscruce.

Dar acu... strig și mai tare,
Vreau văzduhul ca să știe,
Viața mea e dăruită,
Celui ce-i în veșnicie,
Oricât astăzi el încearca,
Ca să mă-ntoarcă din drum,
Nu va putea niciodată,
Căci eu am un țel acum.

Țelul meu e astăzi cerul,
Înspre el voi alerga,
Și pe drum... Domnu-i cu mine,
Mă conduce-n slava Sa,
E cu mine-n zi și noapte,
E cu mine El mereu,
Nu-l voi părăsi... căci Domnul,
Mi-a salvat sufletul meu.