Când piatra s-a rostogolit

Când piatră s-a rostogolit, lumina a cuprins pământul,
Atunci când viața a umplut, din temelii întreg mormântul.

Din rana crucii răsărea, o viață fără de hotare,
Căci învia atunci Isus, s-avem azi parte de-ndurare.

Atunci mormântul doar tăcea, și moartea mută devenise,
Când învia din ea Isus, să împlinească cele scrise.

Când îngerii vesteau că El, în moarte nu poate rămâne,
Căci este-al vieții Împărat, și-aici și-n slăvile divine.

Când piatra s-a rostogolit, iar cerul s-a deschis în zare,
Atunci și noaptea s-a topit, din inimi pline de-ncercare.

Căci cel ce-n groapă a fost pus, cu trupul plin de suferință,
A biruit ca să avem, prin învierea Lui credință.

În zorii de zi femei plângeau, cu inima zdrobită tare,
Dar au văzut că Domnul viu, le-a dăruit iar alinare.

Căci moartea nu-l ținea legat, în umbra ei cea împietrită,
Ci învia atunci Isus, dând lumii viață nesfârșită.

Când zorii blânzi se revărsau, peste grădina liniștită,
Mormântul gol mărturisească, că moartea fost-a biruită.

Iar frica nopții se stingea, sub raza harului din soare,
Căci Domnul viu ieșea atunci, de viață plin și de-ndurare.

Și inimile tremurau, de sfântă tainică mirare,
Când vestea învierii Lui, umplea pământul de cântare.

Căci Cel bătut și răstignit, Cel care a purtat durerea,
Se ridică biruitor, să vadă toți ce-i învierea.

Speranța vie a-nflorit, în sufletele apăsate,
Iar lacrimile s-au schimbat, în bucurii adevărate.

Prin învierea Lui s-a frânt, al morții lung și greu hotar,
Iar peste lume lumina, lumina sfântului Său har.

Spre cei cuprinși de teamă-n ei, în casa încuiată bine,
S-a arătat spunând Isus, , , Să fie pacea Mea cu Tine".

Iar glasul Lui cel blând și sfânt, le-a risipit orice-ntristare,
Căci Cel ce moarte-a biruit, le-a dat din nou încredințare.

Și Toma plin de îndoieli, voia dovada în vedere,
Dar Domnu-i arăta atunci, iubirea plină de putere.
, , Apropiete ca să vezi", i-a spus cu glas de alinare,, , Ferice de acei ce cred, fără să ceară arătare."

Apoi pe malul mării vii, când zorii zilei se iviră,
De noapte osteniți ai Săi, cu mreje goale ei sosiră.

Dar Domnul mării poruncea, și plasa s-a umplut de mare,
Căci apele cu-a lor adânc, îi stau mereu în ascultare.

Și Petru ars de amintiri, că la tăgăduit odată,
A auzit chemarea Lui, cea plină de iubirea toată.
, , Tu mă iubești?", l-a întrebat, cu glas de caldă cercetarea,
Când El pe Petru-l ridica, zdrobit de necredință mare.

Apoi pe munte i-a chemat, vorbind cuvite-adevărate,, , Mergeți în lume și vestiți, venirea Mea ce nu-i departe".

El le-a promis că Duhul sfânt, va fi cu ei spre întărire,
Ca să vestească tuturor, a harului Dumnezeire.

Și azi răsună peste vremi, a învierii sfântă veste,
Că moartea biruit-a fost, și viața sfântă nu-i poveste.

Iar cei ce cred în Domnul viu, primesc nădejde și iertare,
Căci El domnește peste veci, în slava Tatălui cel mare.

Slăvit să fie-n veci Isus, izvor de viață și iertare,
Lumina cea fără apus, din slăvile nemuritoare.

Iar noi purtați de-al Său cuvânt, pășim cu sfântă închinare,
Spre ziua când vom fi cu El, în veșnică Sa sărbătoare.
Amin