Când natura-ți vorbește

Când frunza nu-ți vorbește cât ești de trecător
Când vântul nu-ți șoptește al cerurilor dor
Poate de multă vreme n-ai stat să meditezi
La ceea ce contează, în jurul tău ce vezi...

Soarele-ți vorbește că nu poți înceta
S-arăți la toți căldură chiar de n-ar merita
Luna îți vorbește s-aștepți umil la rând
S-alungi umbrele nopții, lumina răspândind

Când nu vezi primăvara și nu-nveți de la ea
Să știi ce-i înnoirea, să te deprinzi așa
Tot ce-i uscat în tine să prindă viață iar
Prin mugurii iubirii și-al învierii har

Privește-n jur și vezi cum crește-n lunci o floare
Oricât o bate vântul, rămâne în picioare
La fel copacii trainici, bătuți de-aspru vânt
Mai tare rădăcina-și afundă în pământ...

Primește un exemplu privind către un izvor
Cum sapă și cum trece prin pietre, prin nămol
Cum apa lui rămâne limpede... curată...
Izvorul nu se-ntoarce din cursu-i niciodată

Învață de la stele ce luminează-n cer
Sunt mii și-s diferite, chiar dacă par la fel
Dar fiecare știe de locul ei precis
Cuprinse-n mantaua cerului întins

La fel și noi pe țărmul lumii celor vii
Rămânem împreună de-aici în veșnicii
Luptăm toți împreună pentru același țel
Chiar dacă lupta noastră nu pare a fi la fel

Învață de la drumuri, chiar de-s întortocheate
De-ai rătăcit pe ele, purtat mult prea departe
Tu poți a te întoarce prin văi și prin pustii
Tu poți deschide o cale ce duce-n veșnicii...

Învață de la vreme că ești în anotimp
Și fiecare clipă te costă tot mai scump
Că pui întâi sămânța și îngrijești pământul
Că poți culege roada după ce pui Cuvântul

Și oricâte anotimpuri vor trece-n viața ta
Oricând timpu-i prielnic și încă poți lucra
Veghează și îndrăznește să pui mâna pe plug
Căci iată, cei din urmă în fața ta ajung...

Învață din natură cum toate-n șir decurg
Se înnoiesc întruna și merg înspre amurg
Că tot ce-a fost creat pe Domnul Îl slăvește
Voia Celui de Sus cu totul împlinește...