Când mi-e inima-ntristată

Când mi-e inima-ntristată,
Când mi-e sufletu-apăsat,
Când mi-e viața tulburată,
Eu ridic privirea-ndat,
Ca să văd cum se coboară,
Mâna cea de Dumnezeu,
Ce în ajutor îmi vine,
Căci El știe greul meu.

Când se-arunca cu ocară,
Pe-a mea cale spre Hristos,
Eu privesc întotdeauna,
Doar spre ceruri... nu în jos,
Căci de sus doar mângâiere-,
Ntotdeauna voi primi,
Dacă sub ocara lumii,
Eu în sus doar voi privi.

Când durerea este mare,
Cred în vindecari de sus,
Și credința îmi aduce,
Alinarea lui Isus,
Ea mă vindecă îndată,
Căci eu cred că Dumnezeu,
E divina vindecare,
Care pot s-o am și eu.

Când se lasă iarăși norii,
Să îmi fure pacea mea,
Printre ei mi-arunc privirea,
Toată ca s-o pot păstra,
Căci de sus primesc putere,
Ca să rabd mereu sub nori,
Să nu mă cuprindă teama,
Ce-o coboară prin fiori.

Să mă tem de ei vre-o clipă,
Nu mă lasă Dumnezeu,
El îmi este-ntotdeauna,
Adăpost în timpul greu,
Și sub nori, și în furtună,
Și în val... oriunde-aș fi,
El e Cel ce-ntotdeauna,
De cel rău mă va păzi.

El mi-a dat eliberare,
Și iertare de păcat,
Ca eu azi să-nving pe drumul,
Uneori ce-i încurcat,
Ca să stau doar în picioare,
Pe o culme-acolo sus,
Unde m-a zidit o mână,
Mâna sfânt-a lui Isus.

Și orice îmi vine-n cale,
Nu mă poate a opri,
Domnul luptă pentru mine,
Și mereu voi birui,
Voi fi izbăvit de toate,
Căci sunt rodul lui Isus,
Dintr-o lupt-așa greoaie,
Când murea pe cruce sus.